Muzeul RATB, proiecție dintr-o lume în care vatmanii purtau cravată și gulere albe

Grupul oamenilor de serviciu ai direcției generale / Foto: Muzeul RATB

„Sunt în Titan, la autobază, ca să luăm niște piese frumoase pentru muzeu”, mi-a spus la telefon Doru Parfenie înainte de a ne întâlni la Muzeul RATB din București. Cea mai nouă operațiune desfășurată de colecționar vizează salvarea unor piese de aparatură electrică de la autobaza din Titan.

„Inginerul Călin are niște piese vechi și mi le dă pe toate”, mi-a explicat Parfenie la întoarcerea din „expediție”. Piese care sunt numai bune să umple golurile din colecția muzeului transportului în comun amenajat în câteva camere dintr-o clădire a Regiei.

Strângerea exponatelor nu e floare la ureche. Numai el știe câte depouri și garaje a luat la picior în căutare de piese. „Pe timpul lui Ceaușescu, atunci când făceai casarea unor obiecte de inventar, erai obligat să le distrugi. Se spunea că se fură. Se făceau comisii ce asistau la distrugerea totală. Dacă respectai legea trebuia să arzi tot. Ce s-a salvat, s-a salvat prin ilegalități”, explică domnul Parfenie, care are în grijă muzeul.

Salvate de muncitori

„Unele au fost păstrate în vestiarele muncitorilor. S-au găsit persoane care au gândit bine și au considerat că se pot pune deoparte unele obiecte de-o vechime substanțială”, povestește el cum s-a încropit colecția muzeală. Tocmai din acest motiv instituția s-ar putea numi la fel de bine Muzeul Donațiilor: aproximativ 90% dintre exponatele din vitrine au fost oferite de diferiți binefăcători. Cea mai mare parte de însuși Doru Parfenie, un împătimit al colecțiilor: omul adună nu numai bilete și abonamente din toate timpurile, ci și vederi, cărți poștale ilustrate, bancnote, decorații sau brevete.

Acești oameni darnici – de la muncitori la ingineri și de la studenți la profesori – au reușit să salveze câte ceva de distrugerea oarbă care se practica în timpul regimului comunist. Astfel, piesele au ajuns în muzeu, care a fost înființat de către Gheorghe Rebegeanu, fost director de personal la RATB, în prezent pensionat. „El a îmbrățișat ideea”, arată Parfenie.

Mașinile-simulator: „Pe asta au învățat să conducă bucureștenii”

Dincolo de lucrurile foarte tehnice, cum ar fi tot soiul de pompe, pedale de frână sau motoare pentru ștergătoarele de parbriz, Muzeul RATB poate vorbi cu ușurință pe limba oricărui bucureștean. Oricât de neinteresat ai fi de vehicule, e greu să nu-ți placă simpatica mașinuță roșie care parcă tocmai a ieșit de pe o pistă dintr-un parc de distracții.

Doru Parfenie demonstrează cum funcționa simulatorul auto Skoda

„De prin anii ’60, pe asta au învățat să conducă bucureștenii. Erau 20 de bucăți. Eu le-am prins mai târziu și erau mai obosite”, povestește Parfenie, care a făcut școala de șoferi pe un astfel de aparat. Prin urmare, mașinuța este un simulator de la școala de șoferi a RATB-ului. Cei care voiau să învețe să conducă veneau, plăteau și până să ajungă în spatele unui volan adevărat exersau în simulatoare.

Și acum există o școală de șoferi la Regie, dar a intrat într-un con de umbră din princina concurenței școlilor private. Mașina „de jucărie” merge atunci când e băgată în priză. Deasupra capului șoferului stă o bucată de sticlă de formă rotundă care se rotește atunci când volanul este învârtit. Pe sticlă sunt pictate spații verzi și drumuri, iar șoferul trebuie să mențină direcția de mers pe șosea și să nu intre pe câmp. 

Accidentele – produse de vizitii și de mașini, nu de vatmani

Una dintre sălile muzeului își propune să reconstituie cabinetul în care erau testați cei care doreau să devină vatmani. „Cei care se prezentau la examen, de obicei de la țară, intrau în acest cabinet”, spune ghidul muzeului. Ca să ajungi să conduci un colos precum tramvaiul trebuia să dovedești că ai reflexe excelente și o precizie a naibii de bună. Pe scurt, nu aveai voie să-ți tremure mâinile. Spre exemplu, candidații aveau de plimbat un ac pe niște șanțuri metalice: ideea era să nu iasă în afara traseului sinuos al șinelor.

Printre aparatele de testare există și o invenție românească, numită „tahometru stea”. „Este singura invenție care a intrat în posesia mea, luată de la un psiholog care a lucrat la RATB”, explică Parfenie sursa donației. Candidatul trebuia să introducă un fel de inel pe cele cinci tuburi ale tahometrului. De fiecare dată când omul greșea, iar inelul atingea tubul, se aprindea un bec roșu. „Dacă se aprindea, tac-tac, îi spunea: „Vă mulțumesc, căutați-vă altă meserie”. E o invenție care pare simplă, dar extraordinar de eficientă. Știți cum e, la lucrurile simple se ajunge cel mai greu”, completează colecționarul.

Tahometrul stea, inventat de Iancu Scutașu Comăneanu

Câteva fotografii alb-negru sau sepia întregesc tabloul, înfățișând câțiva tineri de prin anii ’70 – cu perciuni și păr bogat ondulat – în timp ce dau examenul la tot soiul de aparate.

„RATB a avut un serviciu psihotehnic bine pus la punct, după sistemul german. La nemți erau mult mai puține accidente decât la francezi sau la belgieni pentru că se acorda foarte multă atenție vatmanilor. În cazul accidentelor de tramvai petrecute la noi, cel mai adesea erau de vină mașinile și vizitii, nu vatmanii”, mai arată el.

Cine anunța primul un accident primea o recompensă

„Se acorda o grijă extraordinar de mare personalului”, spune Parfenie și-mi arată o fotografie înrămată în care un angajat era consultat de un medic la Spitalul Societății Comunale a Tramvaielor București (societate pe acțiuni, cu capital românesc; a existat până la venirea comuniștilor, când a fost naționalizată și i s-a schimbat numele în Întreprinderea de Transport București).

Un angajat este consultat în cabinetul medicului-șef / Foto: Muzeul RATB

Din cuvintele colecționarului iese la iveală o mare admirație pentru vremurile în care exista Societatea Comunală a Tramvaielor: „Pe timpul STB-ului, cel care comunica primul un accident în care era implicat un mijloc de transport al STB primea o recompensă bănească. Nu era mică. Din păcate, acum nu se mai dă niciun ban și informațiile se transmit târziu. Era o eficiență totală. Erau particulari și când se pierdea din bani, se pierdea din banii lor”. 

Și măturătorii purtau cravată și pantofi lustruiți

Spiritul de competiție și randamentul bun erau încurajate și printre angajații STB. De pildă, în fiecare an se alcătuia un panou în care apăreau pozele și numele celor care obțineau cele mai bune rezultate. „Uitați-vă cu ce erau îmbrăcați, cu cravate, de zici că erau de la ingineri în sus. Ăștia erau manipulatori (vatmanii de azi – n.r.), vizitii și taxatori. Și toți veneau de la țară”, spune Parfenie în timp ce arată spre tabloul din 1928 cu elita STB-istă. Zeci de domni foarte serioși, îmbrăcați în costum, cravată și cămăși albe cu gulere tari zâmbesc mândri din panou.

Doru Parfenie privește spre panoul de onoare din anul 1928

Însă dincolo de eficiență este vorba de respectul pentru muncă, după cum punctează periodic Parfenie: „Uitați-vă cum arătau oamenii de serviciu, ce pantofi putea să aibă un om de serviciu și cum era apreciată munca. Și ăștia erau obligați să poarte cravată. Ei erau măturătorii” (vezi prima fotografie).

Cum puteți vizita muzeul

Muzeul RATB poate fi vizitat numai prin programare telefonică la serviciul de relații cu publicul al RATB (021 / 307 41 80) și numai între orele 10:00 și 15:00. Muzeul este organizat în cadrul Complexului Sportiv al RATB și își are sediul pe Strada Trapezului nr. 4, în sectorul 3.

Muzeul RATB are o colecție impresionantă de machete de vehicule.

Machetă ce reprezintă rețeaua de transport electric

Machetă de tramvai tip V2S-T (Bucur 1) realizată de Andrei Marian

Machetă Mercedes donată de fostul director general al RATB Gheorghe Aron

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: