E ca şi cum ai trece de la Windows 95 la Windows 7. Sau ca şi cum ai alege să joci cel mai modern joc pe calculator imediat după un „Mario”. Muzeul Grigore Antipa din Bucureşti arată excelent după anii de recondiţionare a exponatelor şi renovare a spaţiilor.
Pe lângă frumuseţea şi strălucirea noilor exponate, muzeul – redeschis sâmbătă, 17 septembrie – are parte de audioghiduri în română, engleză şi franceză pentru unele secţiuni (vitrinele pe care vedeţi inscripţionată o cască), de info-ecrane care prezintă vizitatorului caracteristicile fiecărui exponat în parte şi de proiectoare care dinamizează atmosfera.
ÎNAINTE (click pe imagini pentru a mări)
Muzeul nu ducea lipsă de exponate (erau chiar mai multe decât acum), dar spaţiile erau destul de neîngrijite şi neatrăgătoare
Praful şi iluminarea proastă făceau imposibilă redarea exactă a cadrului natural
ACUM (click pe imagini pentru a mări)
Jocul de lumini face ca mediul natural al animalelor să fie reprezentat cât mai realist
Scena atacului unei haite de lupi asupra unui cerb, pe timp de iarnă
„Secvenţă” dintr-o pădure de foioase, cu uriaşul mistreţ şi simpaticii iepuri
Monitoarele sunt foarte simplu de folosit şi conţin foarte multe imagini şi informaţii. Vechiul muzeu nu avea astfel de spaţii.
Fotografii: înainte – Mari Grosu, după – Andreea Dogar
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: