Munţii Rodnei. În rai se aud drujbe

rodneikjdjfd
Lacul Lala Mare, Munţii Rodnei. Foto: Dan Retegan via Wikimedia Commons

Cărările prin aceşti munţi nu ocolesc vârfurile, ci le tocesc de-a dreptul.  Munţii Rodnei, din nordul extrem al României, îi oferă iubitorului de munte cam tot ce îşi doreşte: lacuri, cascade, peşteri, vârfuri interesante şi jnepeni uscaţi pentru foc de seară.

Punctul de plecare este Borşa, un oraş cu aspect de comună din Maramureş. Nu poţi să îţi refuzi plăcerea de a vizita cea mai mare cascadă din România şi porneşti spre telescaunul care te poartă către ea. Cascada Cailor desparte muntele şi pădurea de brad în două. Preţ de 90 de metri, cât măsoară căderea de apă, ea este stăpâna peisajului.

De la cal huţan la cal putere

Te întorci în Borşa cu zgomotul apelor încă în minte. Nu îl vei uita prea curând, deoarece, urcând spre Iezer, vei fi îndelung însoţit de Pietroasa. Este un râu mic şi rapid, peste care numeroase podeţe te duc spre gospodăriile oamenilor zonei. Din loc în loc, vei vedea mari pâlnii de lemn, folosite cândva la morile de apă din zonă.

Acum nu a mai rămas mare lucru din trecutul frumos al acestor locuri. Bătrânii îşi amintesc de vremurile când se făceau hore lângă râu şi oamenii urcau pe munte cu masivii cai maramureşeni, nu cu ăştia putere.

Maşinile au stricat peisajul pe aici, după ce ambiţia omului a învins rezistenţa naturii, împingând linia construcţiilor nesimţit de mult în munte. De la ultima casă începe Parcul Naţional Munţii Rodnei şi faţa ţi se luminează brusc. După un drum şerpuit prin pădure, zăreşti o căldare. Ai pune pariu pe propriul rucsac că acolo se află lacul.

Capra neagră, scumpă la vedere

Ai pierde, pentru că Iezerul e mult mai sus, într-o scobitură care nu se vede de acum. Îţi atrage atenţia o cruce, în memoria a cinci persoane, care şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă. Sus, la cabană, afli că erau braconieri, veniţi aici să pună mână pe câteva capete de capre negre. Pe munte, nu poţi şti dacă aceste poveşti sunt adevărate, exacte, însă un miez de adevăr trebuie să existe în astfel de istorisiri.

Ajuns la staţia meteo, mai mergi vreo câteva minute şi dai de lac. Între cele două obiective (staţie şi lac), există un platou special pentru campare. Dacă ai noroc, dimineaţa vei zări şi câte o capră neagră pe vârfurile astea. Nu au mai rămas multe, iar populaţia scade îngrijorător. În octombrie 2008 erau vreo 140, acum sunt cu vreo 40-50 mai puţine. E greu de crezut că omul de astăzi poate vedea în agilul animal care sare din stâncă în stâncă o pradă, dar uite că mai sunt şi din aceştia.

Aici, ai ziduri de stâncă din trei părţi, doar înspre Borşa fiind liber. Această cameră fără tavan în care te afli va fi, în scurt timp, luminată de lună. Nu te lăsa însă în baza ei, deoarece are obiceiul de a se ascunde prin nori, de unde aruncă prea puţină lumină peste locul acesta întunecos. Aşadar, n-ar fi rău să cauţi nişte jnepeni uscaţi şi să faci un foc. Alţii au luat şi din cei verzi, mai la îndemână pentru baltagele lor agere.

Împodobiţi cu zăpezi

Versantul de după lac păstrează o bucată de gheaţă tot anul, ca podoabă. Apa din lac e rece bocnă, dar măcar e pentru toţi. Din Iezer porneşte un mic pârăiaş, care trece chiar prin faţa locului unde ţi-ai pus cortul. Aşadar, ai parte aici de un all-inclusive cam ciudat, dar demn de apreciat.

Dimineaţă, norii se ridică minunat, descoperind munţii încetul cu încetul, ca o cortină care îşi întârzie „numărul”, dorind propriul moment de glorie. Cărarea îngustă face o jumătate de cerc în jurul lacului şi porneşte în sus, printre flori albe şi roşiatice. Te uiţi în spate şi lacul e tot mai mic, staţia meteo abia se vede, iar Borşa se zăreşte printr-o pâclă deasă, de parcă ai purta ochelari care nu ţi se potrivesc.

Ajuns pe creastă, faci cunoştinţă cu înlănţuirile rapide de vârfuri. Traseele trec peste toate, scoţând sufletul din tine, dar mulţumind ochiul. Până la urmă, ieşi în avantaj. Vezi iezerele Buhăiescului, superbe ochiuri de apă, asortate cu petece de zăpadă, într-o vale care pare a nimănui. O limbă albă urcă curajoasă până spre tine şi o porţiune de traseu vei merge chiar pe zăpezi. Plăcută această senzaţie de împrumut: vara, pe drum de nea. Dar şi periculos. În stânga, valea e adâncă, iar ceaţa deasă a dimineţii o face fără fund.

Repede spre Bătrâna

Pe astfel de drumuri vei ajunge la Tarniţa „La Cruce”, unde poţi campa şi aprinde focul. Pentru cei de pe alte meleaguri, tarniţă înseamnă coamă de munte în formă de şa, unde eşti oarecum ferit de vântul puternic de pe creastă. De aici, poţi face o călătorie de jumătate de zi spre Pietrosu, fără bagaje, pentru ca apoi să te întorci la şa şi să porneşti spre Ineu. Dacă însă vremea nu te ajută prea mult, după drumul spre Pietrosu poţi porni de la vârful Repede spre vârful Bătrâna, un loc unde îţi încap în priviri vreo şase vârfuri, printre care rotunjorul Nedeia şi „regele” Pietrosu, cu ai săi dominatori 2.303 metri.

Din Bătrâna până în comuna Romuli – unde te aşteaptă trenuri spre Sighetul Marmaţiei, Bucureşti, Cluj sau Timişoara – nu e tare mult de mers. După o întâlnire plăcută cu câteva exemplare bovine desprinse parcă dintr-un desen animat, mergi pe paşuni din care răsare la răstimpuri câte o stâncă şi păşeşti în păduri dese de conifere. În ultimele două luni de vară, e plin de ciuperci pe aici, iar, dacă ştii să le distingi pe cele comestibile, ai putea să îţi faci o aprovizionare sănătoasă.

Frumuseţea ţine până la capătul estic al Parcului Natural, unde s-a exploatat masiv lemn de brad. Vezi zeci de hectare de cioturi groase, iar lemnul îl regăseşti mai jos, în Romuli. Lemnul l-ai regăsit, pe lângă abrice şi alte unelte de prelucrare, dar pădurea ba. Te uiţi încă o dată în urmă şi ai parte de un tablou uluitor. De sus în jos: un vârf semeţ, o coamă de un verde sănătos ce săgetează într-o pădure deasă şi, jos, în loc de semnătura artistului, o bucăţică de Românie dezolantă, cu utilaje grăbite să tragă din rădăcini copaci căzuţi şi un râu care nu îşi va mai limpezi apele prea curând.

UTILE

ACCES: Pentru cei care vin cu maşina, varianta există următoarele variante:

 

Dinspre Bistriţa – DN 17 C

 

Dinspre Sighetul Marmaţiei – DN 18

 

Dinspre Suceava – DN 17, apoi continuare pe DN 18, de la Sadova

 

Obiective: Circuri glaciare (Lala, Negoiescu, Iezer, Buhăescu, Izvorul Cailor, Puzdrele

 

Chei si defilee (Cheile Bistricioarei, defileele Strâmba, Rebra, Cormoaia)

 

Cascade (Cascada Cailor cu o cădere de aproape 90 de metri – cea mai mare din ţară, treapta principală având peste 16 m înălţime, Guşet, Cormaia, Anieş, cascada Puzdrele care se afla la 1.520 m altitudine).

 

Pasul Prislop

 

Peşteri (Tăuşoarelor, Măglei, Jgheabul lui Zalion, Grota Zânelor, Izvorul Albastru al Izei, Baia lui Schneider, Cobăşel, Piatra Busuiocului, Laptelui)

 

Parcuri şi rezervaţii: Parcul Munţii Rodnei, Rezervaţia „Pietrosu Mare”, Rezervaţia „Piatra Rea”, Rezervaţia mixtă „Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, Rezervaţia mixtă „Ineu – Lala”, Rezervaţia botanică Poiana cu narcise Rezervaţia speologică Peştera Cobăşel,Rezervaţia naturală „Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor”” (prezinta cristale de gips), Rezervaţia naturală Izvorul Bătrâna, Rezervaţia mixtă Izvoarele Mihăiesei.

 

Trasee: Bandă roşie: Romuli, Vârf Bătrâna, Rebra, Repede, Negoiasa, Puzdrele, Galatului, Omului, Ineu, Ineuţ

 

Triunghi roşu: Valea Strâmbă, Bătrâna, Repede, Ţapului, Pietrosu, Sîngeorz Băi

 

Cerc roşu: Telciu, Muncel, Nedeia, Repede, Laptelui, Rabla, Pietrelor

 

Bandă albastră: Iezerele Buhăiescului, Tarniţa „La Cruce”, Ţapului, Paltinului, Scărişoara, Craiu, Sîngeorz Băi

 

Anieş, Valea Anieşului Mare, Şaua Gărgău, Lacul Stiol, Complex Turistic Valea Vişeului

 

Cruce galbenă: Vf Repede, Valea Anieşul Mic, intersecţie cu banda albastră care te scoate în comuna Anieș

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.