Muha, un câine polițist, își caută stăpân

FOTO: Yolanda/Pixabay.com
FOTO: Yolanda/Pixabay.com

Un câine polițist din rasa ciobănesc german, în vârstă de 9 ani, își caută stăpân. Muha a fost antrenată să descopere stupefiante și este oferită gratuit unui iubitor de animale de polițiștii de frontieră din Giurgiu. Potrivit reprezentanților oamenilor legii, nu mai poate participa la misiuni din cauza vârstei și a unei boli.

Instituția a organizat până acum trei licitații pentru a vinde câinele, însă nu s-a prezentat nimeni, așa că s-a decis să fie oferit gratuit.

„Datorită vârstei înaintate, conform certificatului sanitar veterinar eliberat de Centrul Medical Județean Giurgiu al M.A.I., acesta prezintă sindrom de hiporeflectivitate și nu mai poate participa la misiuni. (…) I.T.P.F. Giurgiu are dreptul de a scoate din funcțiune și a valorifica câinele de serviciu. În acest sens au fost organizate trei licitații publice cu strigare, la sediul I.T.P.F. Giurgiu, în datele de 17.05.2019, 03.06.2019 și 14.06.2019, licitații la care nu s-a prezentat nicio persoană. Urmare acestui fapt, acesta poate fi valorificat direct sau cedat cu titlu gratuit”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cei care o doresc pe Muha trebuie să se prezinte la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

În urmă cu patru ani, Max, un câine al Armatei Române, a reușit, prin povestea sa, să schimbe legea care se referă la situația animalelor integrate în instituții.

Max a fost primul câine de luptă al Armatei Române care a contribuit la misiunile militare din Afganistan. A fost antrenat special pentru a descoperi minele și dispozitivele explozibile artizanale care ar fi putut ucide militarii români. A fost singurul câine care s-a adaptat la temperaturile deșertului. Și nu i-a fost ușor deloc, spun militarii pe care i-a însoțit în misiuni.

Veterinarii l-au diagnosticat ca fiind infestat cu dirofilarii, popular cunoscut drept „viermi la inimă”.

Pentru că nu mai era sănătos, deci „nu mai era apt pentru serviciu și nici valorificabil”, trebuia „casat”, dat la hingheri și eutanasiat. Potrivit legii, Max era încadrat la categoria „vehicule”, deci Statul îl considera o „rablă”.

Ministerul Apărării a decis să ceară modificarea legii, iar noua reglementare separă animalele din Armată de tehnica militară și spune că nu pot fi casate.

FOTO: Yolanda/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.