AcasăSocialEducaţieMonica Anisie, fost ministru al Educației, în Parlament: „Aceste legi este despre...

Monica Anisie, fost ministru al Educației, în Parlament: „Aceste legi este despre viitor”

-

Monica Anisie, fost ministru al Educației, în prezent senatoare PNL, a făcut un dezacord grav luni, 22 mai, în timp ce susținea un discurs de la tribuna Parlamentului.

„Aceste legi este despre viitor, despre un viitor mai bun, pe care cu toții ni-l dorim”, a declarat Anisie, în contextul adoptării noilor legi ale educației susținute de actuala coaliție de guvernare, precum și de actualul ministrul al Educației, Ligia Deca.

Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior au fost adoptate astăzi de Senat, în calitate de for decizional.

După aproximativ un sfert de oră de la discursul ținut de la tribuna Parlamentului, Monica Anisie a venit iarăși la microfon și și-a cerut scuze pentru dezacord.

„Îmi cer scuze că am spus greșit la un moment dat, atunci când m-am exprimat… Legile educației sunt despre viitor”, s-a coretat ea.

Anisie a mai spus că eroarea a fost cauzată de oboseală.

Monica Cristina Anisie a fost ministrul Educației și Cercetării începând cu 4 noiembrie 2019 până pe 23 decembrie 2020, în ambele guverne Ludovic Orban.

Monica Cristina Anisie a urmat studiile Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București între anii 1992 și 1996.

Înainte de a intra în politică ea a fost profesoară de limba și literatura română.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România în care trăiesc cei mai mulți urși....

0
În România trăiesc în jur de 11.000-13.000 de urși, arată studiul genetic publicat la începutul săptămânii de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele mai...

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...