AcasăAlegerile editorilorModelul Catalonia. Alte două regiuni din Europa fac referendum pentru autonomie

Modelul Catalonia. Alte două regiuni din Europa fac referendum pentru autonomie

-

Două dintre cele mai frumoase regiuni italiene, Lombardia și Veneția, vor organiza, duminica aceasta, un referendum pentru a cere mai multă autonomie.

Referendumul este unul consultativ și este organizat la inițitiva președinților regiunilor Lombardia și Veneția, Roberto Maroni și Luca Zaia, membri ai partidului de extremă dreaptă Liga Nordului. Cei doi vor să obțină mai multe resurse, recuperând circa jumătate din solda fiscală actuală. În prezent, aceasta se ridică la 54 de miliarde de euro pentru Lombardia și 15,5 miliarde de euro pentru Veneția.

Veneția, cu 5 milioane de locuitori, și Lombardia, cu 10 milioane, se numără printre regiunile cele mai bogate ale Italiei, contribuind împreună la 30% din PIB-ul Italiei. Datoria pe cap de locuitor în cele două provincii este mică, respectiv 73 de euro pentru Lombardia și 219 de euro pentru Veneția, față de 407 euro media la nivel național.

Referendului este promovat, alături de Liga Nordului, de partidul Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi și Mișcarea Cinci Stele, formațiune populistă. Partidul Democrat, aflat la guvernare, nu le-a transmis alegătorilor cum să voteze. Locuitorii celor două regiuni trebuie să răspundă prin „da” sau „nu” la întrebarea dacă doresc „forme suplimentare și condiții particulare de autonomie”.

În cazul în care răspunsul „da” va fi predominant, Maroni și Zaia intenționează să-i ceară Romei mai multe competențe în infrastructură, sănătate sau educație, dar și puteri rezervate ale statului în materie de securitate și imigrație, teme dragi Ligii Nordului, dar care ar necesita o modificare a Constituției.

Contrar celui din Catalonia, acest referendum se înscrie în cadrul constituțional, care prevede posibilitatea pentru parlament de a atribui aceste forme de autonomie regiunilor care le solicită.

FOTO: Pixaline/Pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...