Realizatorul TV Mircea Badea a fost amendat cu 585 de lei de poliţiştii de la Rutieră, duminică dimineaţă, după ce a fost prins circulând cu 138 km/h pe DN1, au declarat pentru mediafax.ro surse din Poliție.
Mircea Badea a circulat cu această viteză în judeţul Prahova, între localitățile Băneşti şi Floreşti. Viteza legală maximă în zona unde maşina lui Badea a fost înregistrată de radar este de 100 km/h.
Realizatorul TV a refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie, au mai spus sursele citate.
“M-a oprit poliția, spuneau ca aș fi avut 138 km/h. Mi s-a părut puțin, poate eram în frânare”, a comentat acesta ironic pe rețeaua de socializare Facebook.
“N-am zis nimic. Mi-au dat procesul verbal și m-au întrebat dacă vreau să-l semnez. Am spus că nu ( eu nu știu să scriu). Asta e tot. N-a fost niciun scandal. Am răspuns cu da sau nu la întrebările milițianului”, a mai scris el.
“Drum naţional care a făcut până acum sute, poate mii de victime”
DN1 este unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, aici având loc în mod constant accidente mortale.
În luna octombrie a anului trecut, salariaţii unei firme din Câmpina au organizat o acţiune în memoria victimelor unui accident de pe DN 1 și au strâns mii de semnături pentru o ”petiţie vizând introducerea urgentă a separatoarelor de sens pe DN1”, adresată CNADNR.
“Dorim să atragem atenţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România că prevenţia trebuie să fie o prioritate, că pe DN1 trebuie montate separatoare de sens din beton de la un capăt la altul al acestui drum naţional care a făcut până acum sute, poate mii de victime. Separatoarele de sens şi sensurile giratorii în intersecţii cheie (Floreşti, Băneşti etc.) pot salva vieţi!”, au apreciat iniţiatorii petiţiei.
Recomandările editorilor GreatNews:
Ludovic Orban s-a răsturnat cu mașina. „Ponta s-a oprit și a făcut o poză”
O șoferiță a condus pe contrasensul autostrăzii Arad –Timișoara
Noi puncte fixe de control al rovinietei pe drumurile naționale și autostrăzi
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









Daca nu stie sa scrie cum de a obtinut carnetul de conducere?
Daca stie si vrea sa introduca in eroare autoritatile atunci sa i se deschida dosar si sa raspunda pentru faptele si declaratiile sale mincinoase.
Pentru atitudinea generala, vocabolar si grime timpe, cred ca e “analfabet” , clovnul e jenant, cu limbaj de papitoi, este de fapt un mic, muc, mitic !
In locul politistului ii retineam permisul de conducere si-l puneam sa dovedeasca ca este sau nu este analfabet, alt examen teoretic, probabil acum va spune ca politia are ceva cu el de a indraznit sa traga pe dreapta o asa personalitate, astia ne omoara pe drumurile publice, astia care cred ca banii din conturi le permit sa incalce orice regula ca ei sunt speciali
In calitate de proaspat politist(dupa ce ani la rind am fost militian),l-am observat ,cu mult timp in urma,pe acest domn(ma rog),parcind vechea lui dacie 1300 pe proaspatul gazon plantat pe Aleea Fintinilor.L-am rugat sa nu faca acest lucru si nici nu l-am amendat(mi s-a parut nesimtirea prea mare si sunt sigur ca nu avea efect).A dovedit si atunci,ca si acum ,ca este un “rebel”,cu greu lamurindu-l sa se conformeze.Sa stie ca “militienii”se trag din civili,nu se nasc asa si numai unii ca el angajati in sistem strica imaginea politiei.in rest, sint absolut de acord ca pe acest tronson de drum trebuie aduse imbunatatiri majore pentru care politia romana a facut de nenumarate ori demersuri cu propuneri concrete.cu bine!
Taranoi de la Udupu (jud. Tilorman)
bagati-l la parnaie……….langa varan………sa-i linga mainile paroase in nestire,,,,,,,,,,
Pai tu esti contra si cand esti pro.Daca viteza e de 100 si tu zbori cu frana trasa 138,mai ai tupeu?Trebuia sa-ti rupa carnetul de cap.Golaneala pentru o:vedeata/: e total nesanatoasa.
da, el boul e arogant cu politistii, l=a batut mar pe motociclist ,si a facut praf asternutul Zavo, e miticul de service care in plina noapte latra sfidind bunul simt.Iata exemplul de “bou” care este platit sa “faca” nimic, sa vorbeasca mult si prost – in fapt nimic,sa comenteze incoerent ceea ce stie mai bine :NIMIC !, acesta este un pamflet- a lui vorba/e sunt emanatii de gaoaza varanista !
e un om de joasa speta care atunci cand cineva nu este de acord cu el il jigneste in toate felurile posibile dar nu in fata ci dupa ce se pune la adapost ca sa nu-i dea si celuilalt dreptul la replica . exemplu emisiunile lui de radio. ma mir cum de l-au angajat cei de acolo. presupun ca sunt de aceeasi speta si ei .