AcasăNewsMinistrul Sănătății spune că aproape jumătate din certificatele de handicap sunt false

Ministrul Sănătății spune că aproape jumătate din certificatele de handicap sunt false

-

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, duminică, la B1TV, că aproape jumătate din certificatele de handicap sunt false și trebuie luate măsuri, așa cum s-a făcut în vară în privința concediilor medicale. Ministrul a susținut că măsurile care au fost luate cu concediile medicale fictive au adus economii la buget de peste jumătate de miliard de lei.

Alexandru Rogobete a spus că a existat „o breșă care a permis expandarea numărului de certificate” de handicap.

„O parte sunt drame și aici rolul nostru este să susținem acești oameni care au într-adevăr o problemă, dar s-a identificat că un procent mare, aproape de jumătate sunt de fapt certificate false, care au bypass-at sistemele de monitorizare și aici trebuie să intervenim”, a spus ministrul.

El a subliniat că aceste certificate „poartă semnătura unor medici și, mai grav, poartă semnătura unei comisii care a validat”.

„Cred că după modificările făcute (…) acest fenomen se va reduce, așa cum s-a redus și fenomenul concediilor medicale. Toate măsurile pe care le-am luat în vară plus controale extinse au dus la economii de 120 milioane de lei pe lună din concedii medicale fictive. (…) Vorbim de economii de mai mult de jumătate de lei din concedii medicale fictive, care ne-au permis ca la cele două rectificări bugetare plus săptămâna trecută în ședința de Guvern să introducem în sistemul de sănătate bani suplimentari. Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când în decembrie lăsăm farmaciile fără datorii”, a precizat ministrul Sănătății.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...