Ministrul Sănătății nu crede că e posibil să avem 5 milioane de români vaccinați până la mijlocul lunii iunie

Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății. Foto: gov.ro

Într-o intervenție televizată, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a spus că nu este posibil ca în ritmul actual de vaccinare să se îndeplinească ținta anunțată de premierul Florin Cîțu: 5 milioane de români vaccinați cu ambele doze până în la mijlocul lunii iunie.

“Este posibil ca până la mijlocul lunii iunie să avem cinci milioane de persoane care sunt vaccinate cu prima doză. Pentru a atinge imunizarea completă, este nevoie de două doze şi de un anumit interval de timp scurs de la a doua doză. Nu este posibil în acest ritm de vaccinare să ajungem la 5 milioane până în luna iunie, până la mijlocul lunii iunie, dar este posibil să ajungem la 5 milioane cu prima doză şi prima doză conferă un oarecare grad de protecţie”, a declarat Ioana Mihăilă, la Prima TV.

“Dacă ritmul de vaccinare ţine pasul cu ritmul de distribuţie şi de aprovizionare cu vaccinuri, dar ritmul de vaccinare din păcate nu este dependent doar de aprovizionarea cu vaccinuri care a început să aibă un trend destul de bun şi în creştere. Acum avem suficiente vaccinuri, avem suficiente centre de vaccinare, am început de săptămâna asta şi vaccinarea la medicii de familie şi îmi încurajez colegii medici de familie, chiar dacă nu sunt dintre cei 3.000 înscrişi, să înceapă să se înscrie pentru a primi vaccinurile şi pentru a vaccina în comunitate. Extindem şi locurile şi ne adresăm şi altor categorii şi populaţionale, dar şi de profesionişti care să poată să fie vaccinaţi, respectiv să vaccineze tocmai cu scopul de a creşte şi ritmul de vaccinare pentru că în momentul acesta vaccinuri avem”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a adăugat că persoanele vaccinate vor avea parte de mai multe ”beneficii” decât cei care nu vor să se imunizeze la COVID-19.

”Cred că persoanele vaccinate ar trebui să se simtă mai relaxate în a reveni la activităţi care nu sunt încă acceptabile pentru cei care au risc de contractare a infecţiei”, a mai spus ministrul Sănătății.

“Sunt de acord că, atunci când suficientă populaţie va fi vaccinată, nu mai există motiv de restricţii, dar încă nu suntem în acel moment”, a completat Ioana Mihăilă.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.