AcasăAlegerile editorilorMinistrul Mediului vrea să îi vadă pe tăietorii ilegali de lemne cu...

Ministrul Mediului vrea să îi vadă pe tăietorii ilegali de lemne cu cătușe la mâini

-

Pe fondul diferitelor campanii online de limitare a tăierilor ilegale de păduri, Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat că dorește înăsprirea pedepselor pentru aceștia.

”Am depus în luna februarie şi este pe circuitul legislativ, o iniţiativă legislativă prin care orice transport ilegal sau tăiere ilegală nu mai este considerată contravenţie în România, vreau să fie infracţiune şi toţi care taie sau transportă ilegal să-i vedem cu toţii cu cătuşe pe mâini şi să plătească”, a declarat Costel Alexe, la Antena 3.

Potrivit ministrului, în acest moment se poartă discuții cu Parchetul General și cu Ministerul Justiției ”astfel încât să înăsprim legile din România şi toţi cei care greşesc să plătească cu vârf şi îndesat pentru fiecare crimă pe care o fac cu pădurile României”.

De asemenea, Alexe a mai declarat pentru sursa citată că a dat un ordin de ministru prin care se suspendă atestatul de exploatare sau de transport tururor celor care taie sau transportă ilegal masă lemnoasă.

România este țara cu cele mai întinse păduri virgine din Uniunea Europeană, dar și cu o exploatare haotică și de multe ori ilegală a pădurilor.

Exploatările de masă lemnoasă din țara noastră au crescut în ultimii ani, lemnul fiind un produs foarte căutat de exportatori. În prezent, în România mai sunt peste 7 milioane de hectare acoperite cu păduri.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...