Ministrul Mediului, Mircea Fechet, atrage atenția că se pierd în fiecare an în jur de 1.000 de hectare de teren arabil din cauza deșertificării din sudul țării.
În cadrul unei declarații făcute la Masa Rotundă de Business și Investiții în România, organizată de publicația britanică The Economist, Fechet a evidențiat impactul devastator al acestui fenomen asupra agriculturii și vieții comunităților locale.
„Am fost personal în sudul României, în județul Dolj, în județul Mehedinți, și am văzut cu ochii mei cum deșertul înghite pur și simplu suprafața arabilă de acolo. E foarte greu să te gândești măcar cum trăiește o comunitate dependentă de agricultură, în condițiile în care în Sahara Olteniei, așa cum o numim noi, pierdem anual 1.000 de hectare de terenuri arabile”, a declarat Mircea Fechet.
Ministrul a subliniat că singura soluție viabilă pentru a combate acest fenomen este împădurirea rapidă a zonelor afectate. El a evidențiat importanța alocării fondurilor de împădurire din Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) către sudul țării, acolo unde este mai mare nevoie de acțiune.
„Tot experții ne spun că, dacă nu acționăm rapid, în România, în 20 de ani sau poate puțin mai mult timp, vom avea un climat arid, vom avea o climă foarte similară cu clima Greciei”, a avertizat ministrul Mediului.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: