Ministrul Educației spune că toaletele din curte sunt OK: „Cu toții am fost la festivaluri, la plajă”

FOTO: gov.ro

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la postul de televiziune Digi 24 că o toaletă din curtea unei școli nu este neapărat una neconformă și că am fost cu toții la plajă sau la festivaluri, unde am folosit toalete ecologice.

Potrivit ministrului, toaletele ecologice sunt toalete conforme.

„Este o problemă exagerată, pentru că de multe ori legăm digitalizarea și calitatea educației de toaletă. Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții am fost la festivaluri, cu toții mergem la plajă și sunt toalete conforme.

Nu iau apărarea autorităților locale. Nici Elveția, nici Statele Unite, nici Japonia n-au inventat rețeaua de canalizare în vârf de munte. Acolo sunt acele școli cu 4 copii. Acolo e greu de rezolvat. Acolo toaleta va trebui să fie conformă, dar în exteriorul școlii”, a spus ministrul Educației.

El a mai precizat că în urmă cu 4 ani în România existau 2.219 școli cu toalete neconforme, iar acum mai sunt doar 306.

Dintre acestea, 126 sunt finanțate și trebuie să folosească finanțarea până la finalul anului.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.