AcasăSocialEducaţieMinistrul Educației: Evaluarea Națională ar putea fi modificată din anul școlar 2025-2026,...

Ministrul Educației: Evaluarea Națională ar putea fi modificată din anul școlar 2025-2026, pe model francez. Se introduc noi discipline

-

Examenul de Evaluare Națională de la clasa a VIII-a ar putea fi modificat din anul școlar 2025-2026, pe model francez, a anunțat, miercuri, ministrul Educației, Daniel David, relatează publicația edupedu.ro.

Ministrul a făcut această declarație în cadrul unei conferințe de presă pe subiectul Raportului QX de diagnostic în educație și cercetare, pe care l-a prezentat la începutul acestei săptămâni. Noua formă a examenului de Evaluare Națională ar putea fi introdusă din anul școlar 2025-2026, dacă sistemul educațional, părinții și sindicatele se pun de acord, a spus ministrul.

Daniel David a explicat că Evaluarea Națională nu ar trebui să fie dată doar la matematică și limba română, ci la mai multe discipline, cum ar fi istoria, geografia și științele, fără să fie vorba însă de un examen separat la fiecare disciplină.

„Acum îl consider limitat prin cele două discipline și îl consider foarte, foarte restrictiv prin faptul că este o evaluare punctuală. (…) Vă rog să vă uitați și voi la examenul care există în Italia sau în Franța. Au și ei un examen național, care nu contează în aceeași logică pe care o folosim noi. Dar uitați-vă că nu se reduce la matematică și română, deși acestea sunt abilități fundamentale. (…) N-am văzut niciunde în spațiul european un examen de acest tip pe cele două materii. Și logic vorbind, că am spus că ne gândim și logic și reflectând asupra domeniului: încă o dată mă întreb, dacă noi ne propunem să formăm prin educație mai multe competențe, nu ar fi bine să vedem standardizat cum le-am format?

Vă rog să vă uitați la modelul din Franța și din Italia. Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, pentru că în momentul acela am complica lucrurile. Dacă se poate în alte țări, eu cred că se poate și în România. Dacă nu o să fim mai creativi, o să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și matematică, și limbă franceză, au și istorie, geografie, au și științe. Așa o să facem și noi”, a declarat Daniel David.

„Eu nu țin să-l implementez de anul viitor, dar la un moment dat va trebui să schimbăm Evaluarea Națională”, a mai spus ministrul Educației.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...