Ministrul de Finanțe: Ce locuri se vor redeschide ultimele

florin cîțu

Foto: Pagina de Facebook Florin Cîțu

Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a declarat la postul de televiziune Digi 24 că, în ceea ce privește repornirea economiei, primele locuri care au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus vor fi ultimele care vor fi deschise.

„Cred că cel mai simplu este să o luăm în ordine inversă. Așa cum au apărut condițiile de restrângere, să relaxăm în ordine inversă. Pentru că în primă fază condițiile au fost pentru acele locuri unde putea să fie răspândirea cea mai mare. Cred că acelea vor fi ultimele care vor putea fi eliberate și pornim întâi cu cele care au fost ultimele restrânse. Cred că este cel mai simplu așa și cel mai clar pentru că deja am parcurs acest drum”, a declarat Florin Cîțu.

Practic, locurile unde se întâlnesc foarte mulți oameni – ca de exemplu mall-urile sau stadioanele – ar putea fi ultimele care își vor reporni activitatea.

Și Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, și totodată reprezentantul României la Organizația Mondială de Sănătate, are o părere similară.

Potrivit acestuia, măsurile vor fi ridicate treptat, iar unele activități – ca de exemplu concertele de mare amploare sau adunările cu multe persoane – vor râmâne, probabil, interzise pe tot parcursul anului 2020.

De asemenea, cel mai probabil mall-urile nu își vor relua activitatea prea curând, iar când se vor redeschide, este posibil ca ele să funcționeze diferit față de cum eram obișnuiți.

„[La – n.r.] activitățile care presupun cât de cât apropiere, mă refer la Dacia de exemplu, să existe o instruire a personalului cum să evite apropierea fizică, ce mijloace de protecție au la îndemână”, a menționat Alexandru Rafila la Digi 24.

„În ceea ce privește adunările, eu nu cred că în acest an adunările de mare amploare vor putea fi organizate. Asta e o părere personală. Probabil că între 50 și 100 de persoane o să fie un interval acceptabil ca număr de persoane, dar atenție, acest număr de persoane trebuie raportat și la un anumit spațiu, că una e să aduni 100 de persoane într-un spațiu de 100 de metri pătrați, și altceva să aduni 100 de persoane într-un spațiu de 500 sau de 1.000 de metri pătrați. Deci trebuie să existe și posibilitatea acestei distanță fizice între oameni pentru că dacă spațiul este mic, evident că distanțarea nu se poate produce. Asta în ce privește adunările. Alte chestiuni, concerte de mare amploare în aer liber, și așa mai departe, eu nu cred că o să fie în nicio țară. Nicio țară nu cred că o să fie dornică să organizeze astfel de manifestări”, a mai spus el.

„În ceea ce privește mall-urile, eu cred că trebuie să se redeschidă diversele tipuri de magazine, de unități comerciale, pentru că nu cumpărăm doar mâncare și medicamente ca să putem să trăim. Vă dau un exemplu simplu: copiii cresc, au crescut în aceste 2-3 luni și au nevoie de haine. Hainele pe care le-au avut nu li se mai potrivesc. Este o realitate. Mai mult, în lipsa unei activități fizice, unii dintre ei au luat și în greutate. Deci trebuie să găsim o soluție. Pare o chestie banală. Ea nu este banală. Copiii trebuie să se poată îmbrăca (…) Instituțiile astea de igienă personală, frizerii, coafor, toate astea țin de o viață normală și trebuie să existe într-un fel sau altul un acces la astfel de instituții”, a completat Rafila.

„Eu nu știu dacă mall-urile în sine se vor redeschide, pentru că acolo sunt cinematografe, sunt aglomerări mari de persoane în anumite zone și probabil că mai ales unitățile astea de alimentație publică unde este o foarte mare înghesuială, cum sunt cele de la mall, nu vor putea să funcționeze, cel puțin în varianta în care au funcționat înainte de apariția stării de urgență. Probabil că se vor găsi variante de tranziție, care să permită accesul unui număr limitat de persoane într-o anumită unitate de timp”, a mai apreciat el.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version