Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat, într-o intervenție la Antena 3, că din cauza scăderii încasărilor la bugetul de stat în primul trimestru al acestui an, numărul angajaților la stat ar putea fi redus, fie salariile ar putea fi „revizuite”.
„Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în PNRR este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”, a declarat Marcel Boloș.
Ministrul a mai spus că există și varianta unor modificări ale taxelor și impozitelor: „avem și varianta în care avem o mai bună colectare la veniturile fiscale pe care le gestionăm sau o revizuire a politicii fiscale a României”.
Declarațiile lui Boloș vin în contextul în care a crescut gaura din bugetul de stat. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat săptămâna trecută că în primul trimestru, ANAF a avut încasări mai mici cu 4,1 miliarde de lei față de programul asumat.
„Trimestrul unu a venit cu încasări mai mici din partea instituțiilor statului, fiind vorba despre o pierdere care ajunge la peste patru miliarde de lei”, a spus Câciu într-o conferință de presă în care a criticat ANAF. Ministrul Câciu a mai spus că „avem prea multe angajări în ultima perioadă”.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: