Miniștrii din Guvernul Ludovic Orban al II-lea sunt audiați începând de astăzi

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Astăzi încep audierile miniștrilor în Parlament și urmează să se desfășoare timp de trei zile. Votul în ceea ce privește Guvernul va fi dat peste o săptămână, pe 24 februarie. După ce a fost numit de Klaus Iohannis să facă noul guvern, Ludovic Orban a decis să ceară votul de învestire în Parlament cu aceeași formulă de miniștri.

„Vreau să fiţi la înălţime, avem trei luni de mandat în care am reparat multe din stricăciunile provocate de guvernările habarniste şi rău intenţionate PSD timp de trei ani de zile. Avem cu ce ne prezenta în faţa comisiilor, nu trebuie să vă pese de votul efectiv, că nu ne judecă parlamentarii născuţi din pixul lui Dragnea, pesedişti sau de alte culori.

Acolo important e – audierile vor fi publice – să arătaţi foarte clar ce aţi găsit, ce prostii au făcut cei de dinaintea noastră, cum am reparat ce am putut repara şi, mai ales, care e viziunea noastră şi soluţiile pentru rezolvarea fiecărei probleme”, le-a transmis Ludovic Orban miniștrilor.

Liderii PNL, pentru a forța alegerile anticipate, transmit că se vor abține la votul de învestire.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că parlamentarii partidului nu vor vota învestirea guvernului Orban.

„Nu votăm Guvernul Orban. Exact ceea am făcut la votul iniţial la Guvernul Orban: nu participăm la ceea ce este o piesă de teatru de prost gust. (…) Nu am considerat că Guvernul Orban poate să guverneze România şi nu l-am votat, iar în comisii (vom vota – n.r.) în funcţie de cum se comportă respectivul ministru. Sunt miniştri foarte buni şi sunt miniştri foarte slabi. (…) De ce să fiu contra lui Aurescu sau a lui Ciucă, dacă fac lucruri bune?”, a declarat Victor Ponta la finalul Convenţiei anuale a Pro România.

În PSD nu e clară strategia pe care o vor urma. Potrivit deputatului PSD Daniel Suciu, partidul ia în calcul să nu se prezinte în sală, însă acest lucru nu a fost stabilit încă.

Nici parlamentarii UDMR nu au stabilit cum se vor poziționa în ziua votului. PMP nu susține soluția alegerilor anticipate, însă liderul Partidului, Eugen Tomac, a declarat că toți cei 21 de parlamentari vor fi în sală în ziua votului.

Și USR susține ideea alegerilor anticipate, însă nu a anunțat deocamdată ce vor face în ziua votului.

Deputații minorităilor naționale au anunțat că nu susțin varianta alegerilor anticipate și vor vota guvernul Orban II.

Programul audierilor miniștrilor în comisiile parlamentare:
  • Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice – luni, ora 12.00
  • Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene – luni, ora 13.00
  • Nicolae Ciucă, ministrul Apărării – luni, ora 14.00
  • Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne – luni, ora 15.00
  • Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – marți, ora 9.00
  • Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – marți, ora 10.00
  • Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului – marți, ora 12.00
  • Cătălin Predoiu, ministrul Justiției – marți, ora 13.00
  • Monica Anisie, ministrul Educației – marți, ora 14.00
  • Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe – marți, ora 15.00
  • Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii – marți, ora 16.00
  • Adrian Oros, ministrul Agriculturii – miercuri, ora 9.00
  • Victor Costache, ministrul Sănătății – miercuri, ora 10.00
  • Costel Alexe, ministrul Mediului – miercuri, ora 12.00
  • Violeta Alexandru, ministrul Muncii – miercuri, ora 13.00
  • Lucian Bode, ministrul Transporturilor – miercuri, ora 15.00
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.