Ministerul Apărării plătește salariile cu întârziere. Ministrul și-a dat demisia

FOTO: Constantin Barbu/Wikimedia Commons
FOTO: Constantin Barbu/Wikimedia Commons

Ministerul Apărării Naționale a transmis ieri, 5 septembrie, un comunicat de presă, în care anunță că unele venituri ale militarilor vor fi primite cu întârziere în această lună.

De exemplu, banii pentru chirii și pentru normele de hrană vor fi livrați abia în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară pe anul 2017, care nu a fost realizată până la această dată.

În intervalul 21 – 25 septembrie vor fi plătite și sumele reprezentând contribuțiile angajatorului, ale angajatului și a impozitului pe venit.

La scurt timp după apariția acestor informații în presă, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a demisionat.

După o discuție purtată cu premierul Mihai Tudose, ministrul demisionar a declarat că a fost o problemă de comunicare și că nu există probleme financiare.

„Nu există probleme financiare, ci sunt chestiuni tehnice, care sunt generate de dispoziţiile legale, articolul 18, aliniatul 4 din Legea responsabilităţii fiscale-bugetare. Acest aspect nu ne-a permis să transferăm bani din cheltuielile de personal din trimestru 4 în trimestrul 3 şi să rezolvăm la data de 15 septembrie toate problemele care ţin de salarii şi alte drepturi ale personalului din sistemul militar. Vreau să fac precizarea că pe data de 15 septembrie plătim salariile aferente lunii august şi că norma de hrană de care vorbim este aferentă lunii septembrie. Toate aceste drepturi vor fi plătite în luna septembrie. Nu există nicio problemă cu alocările financiare”, a declarat ministrul demisionar al Apărării, citat de stirileprotv.ro.

Ministerul Finanțelor a anunțat că nu sunt dificultăți în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale angajaților de la Ministerul Apărării Naționale, și nici la vreun alt minister.

Interimatul la MApN va fi asigurat de către vicepremierul Marcel Ciolac.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.