AcasăSocialJustițieMărturia unei mame despre Mihai Lucan: „Am luat bani din bancă și...

Mărturia unei mame despre Mihai Lucan: „Am luat bani din bancă și am pus în plic 4.000 de lei”

-

Larisa Malița, mama unui băiețel care a fost pacient al medicului Mihai Lucan, a povestit pentru postul de televiziune Digi24 că a trebuit să scoată 4.000 de lei de la bancă pentru a-i oferi celebrului chirurg.

Timp de 2 ani, femeia a fost internată la Institutul de Transplant Renal din Cluj – Napoca alături de băiatul ei de trei ani și jumătate.

Ea a povestit că doctorul nu a vrut să îi trateze copilul fără să primească șpagă și că a îndemnat-o să meargă la clinica lui privată.

„Pe toți pacienții îi auzeam plângându-se de domnul profesor că nu e interesat de starea pacienților, doar dacă se merge cu miile de euro la dânsul. Auzind aceste lucruri, și eu am zis că poate din cauza aia nu ne ia domnul profesor în seamă, am făcut ce am putut, mi-am luat bani din bancă și am pus în plicul domnului profesor 4.000 de lei”, a relatat ea.

„Am stat zece zile fără ca domnul profesor să intre în salon la noi. Până când m-am dus a zecea zi și i-am dat patru sute de lei, atunci a intrat”, a povestit și Liliana Sîrb, bunica băiatului.

„Vorbea foarte urât, că să avem răbdare că sunt și alții, că <ce e cu voi aici, la ce ați venit, să aveți răbdare!> și vorbea foarte urât, nici nu intra în salon de multe ori și dacă vorbeam cu dânsul râdea așa într-un fel, ca și cum și-ar bate joc de noi”, a mai spus mama copilului.

Băiatul ei suferă de o afecţiune gravă la rinichiul drept și a fost operat. La primul control de după operație medicul i-a spus să meargă la clinica sa particulară.

„A zis să mergem la clinica dânsului particulară, pentru că acolo are aparate mult mai performante. La care i-am răspuns “Domnule profesor, nu am situația financiară bună ca să mă duc la clinica dumneavoastră, pentru aia am venit în spitalul de stat”. Și așa au trecut doi ani de zile de când a fost operat prima dată, e din ce în ce mai rău, se umflă din cauza rinichiului”, a mai spus Larisa Malița.

Doctorul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT pentru delapidare şi constituire de grup infracţional organizat și a fost plasat sub control judiciar.

Medicul și fiul său Ciprian Lucan, care este tot urolog, sunt acuzați de procurori că au făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care a fraudat Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca cu un milion de euro.

La percheziții, anchetatorii au găsit în locuința medicului Mihai Lucan bijuterii, ceasuri și aproape 600.000 de euro.

159 de oameni ar fi trebuit să fie operați gratuit la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca. În schimb, ei au dat sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de euro către clinica privată a medicului Lucan.

Mai mult, Mihai Lucan a preluat un aparat dedicat bolnavilor de cancer pe care l-a transferat la clinica lui privată.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

3 COMENTARII

  1. Din pacate nu este un caz singular.In spitalele din ROMANIA sunt angajate tot felul de lepre si panarame care imbraca halatul alb si care sunt tinuti in spate de un sistem corupt si mafiot,platit din buzunarul contribuabilului roman.DA,am ajuns sa platim un sistem care mai mult ne extermina decat sa ne ajut sa avem sanse la viata.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...