AcasăSportMihai Leu a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni

Mihai Leu a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni

-

Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul.

Mihai Leu a fost transportat de la Hunedoara la spitalul Fundeni din Capitală, unde a fost internat la Terapie Intensivă.

„Aseară a fost adus de urgență la București, din cauza unor complicații apărute în urma operațiilor pentru cancer. Am vorbit azi de dimineață cu fratele său, Victor Leu, și mi-a spus că e, în continuare, internat la Terapie Intensivă.

Sper și cred că va avea din nou puterea să treacă peste problemele de sănătate”, a declarat Vasile Cîtea, președintele Federației Române de Box, potrivit golazo.ro.

Pentru Mihai Leu, fost campion mondial WBO, la semimijlocie, problemele de sănătate au început în 2014, atunci când a fost diagnosticat cu cancer la colon.

În tot acest interval, el a suferit mai multe operații, fiindu-i montat și un stent la rinichi. 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...