AcasăAlegerile editorilorMihaela Buzărnescu, învinsă de Venus Williams la Australian Open 2019

Mihaela Buzărnescu, învinsă de Venus Williams la Australian Open 2019

-

Mihaela Buzărnescu, cap de serie 25 la Australian Open, a fost învinsă de experimentata americancă Venus Williams, scor 7-6 (3), 6-7 (3), 2-6, în primul tur al competiției de Grand Slam de la Melbourne.

Mihaela Buzărnescu (30 de ani) a fost foarte aproape de prima victorie din carieră pe tabloul principal de simplu la Australian Open. Venus Williams (38 de ani) a jucat două finale în carieră la Melbourne și este, în continuare, una dintre cele mai incomode jucătoare din circuit.

Buzărnescu a ajuns la șapte înfrângeri consecutive în circuitul WTA, însă a făcut un meci impecabil cu Venus. Bucureșteanca a revenit în primul set de la 3-5, reușind să se impună în tie-break.

În setul secund, Buzărnescu a condus scorul încă de la început, a condus, la rândul ei, cu 5-3, a servit pentru meci, însă s-a văzut egalată de americancă. Soarta setului a fost decisă tot în tie-break. De această dată, Venus Williams s-a impus la 3.

În setul decisiv, Venus s-a desprins repede la 3-0, iar avantajul s-a dovedit a fi insurmontabil pentru Mihaela, care a avut câteva șanse de break, însă nu le-a fructificat. În cele din urmă, sora mai mare a Serenei Williams s-a impus cu 6-2.

Mihaela a ratat șansa de a deveni a doua jucătoare din România care face pasul către turul doi la Australian open 2019, după Irina Begu, care a profitat ieri de abandonul nemțoaicei Andrea Petkovic.

Victorie splendidă pentru Marius Copil

Singurul reprezentant al României pe tabloul masculin de simplu s-a impus în trei seturi scurte în fața spaniolului Marcel Granollers, scor 6-3, 6-4, 6-4.

Copil (28 de ani) și-a egalat, astfel, cea mai bună performanță la Australian Open, arădeanul mai reușind o victorie la Melbourne în 2015.

În turul următor, singurul jucător român din Top 100 ATP va avea un adversar foarte incomod: belgianul David Goffin, cap de serie 21.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...