La începutul ședinței din PSD, care are loc astăzi, existau surse care spuneau că Mircea Geoană, Dan Șova, Marian Vanghelie și Robert Negoiță ar putea fi excluși din PSD din cauza declarațiilor pe care le-au făcut. „Nu e prima dată când trecem prin momente delicate. Vă asigur, din experiența mea mai veche, că partidul nostru are suficiente resurse de înțelepciune, luciditate” a declarat, împăciuitor, senatorul PSD Mircea Geoană, înainte de a intra la ședință.
Un alt lider PSD, Robert Negoiță, nu a fost la fel de calm și a cerut în continuare ca PSD să iasă de la guvernare. „Eu sunt consecvent. Cine a făcut lista de excluderi? Cine a făcut lista? Nu discutăm ipoteze. Delictul de opinie nu mai e condamnat de multă vreme, de pe vremea de tristă amintire”, a declarat Robert Negoiță.
Surprinzătoare a fost și reacția lui Marian Vanghelie, unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Victor Ponta, chiar și în campania electorală pentru prezidențiale. „Eu cred că lucrurile trebuie analizate bine. După cum a zis și președintele, Congresul trebuie să fie în februarie-martie”, a declarat Vanghelie. Iar propunerea lui Ponta, în ceea ce privește organizarea congresului, a fost împărtășită și de Dan Șova, un alt critic al echipei care a organizat campania PSD pentru prezidențiale.
Primarul Iașiului, PSD-istul Gheorghe Nichita, a declarat că e „nevoie de fermitate, nu de scandal politic”. „Nu discut despre excluderi, trebuie să vedem faptele și care sunt consecințele. Eram adeptul unui congres rapid, dar mă gândesc că dacă discutăm la cald, e prea coleric, prea agresiv (…) Organizația de Iași mi-a spus că avem nevoie de fermitate, nu de scandal public. Întâi discuții în interior și apoi publice”, a mai spus Gheorghe Nichita.
Președintele partidului, Victor Ponta, a declarat doar că „va fi o ședință importantă”, iar la final va comunica toate deciziile care s-au luat.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: