Metode eficiente de a reduce costurile într-o companie

Foto: unsplash

În prezent, companiile, indiferent dacă sunt la început de drum sau au apărut demult pe piață, trebuie să adopte măsuri și să caute metode eficiente de reducere a costurilor. Din cauza faptului că mediul de business fluctuează, multe dintre afaceri au fost obligate să tragă obloanele sau să își suspende activitatea. De aceea, pentru a rezista și a face față tuturor problemelor de ordin financiar, acestea trebuie să strângă cureaua și să ia cele mai bune decizii. Drept urmare, ce ar putea face în acest sens?

 

Încadrarea în buget 

Deși deseori este omis acest aspect, încadrarea în bugetul inițial este un factor cheie atunci când se dorește reducerea costurilor. Pentru că odată ce se fac cheltuieli inutile sau investiții iraționale, iar bugetul este dat peste cap, afacerea intră pe un trend descendent, iar falimentul poate bate la ușă. O vorbă spune „Nu te întinde mai mult decât te ține plapuma”, ceea ce se poate aplica și în cadrul mediului de afaceri. Companiile trebuie să aibă grijă de bugetul lor. Mai exact, nu ar fi o decizie înțeleaptă ca toți angajații companiei să primească prime de sărbători atunci când abia se mai pot achita salariile la timp. De aceea, bugetul primează când e vorba de bunul mers al unui business. 

 

Economie la facturi

La sfârșitul lunii, economia la facturi are un impact major asupra bugetului unei companii. Iar pentru a beneficia de costuri reduse, trebuie luate anumite măsuri care asigură reducerea consumului de energie. De exemplu, o soluție ar fi renunțarea la becurile clasice și înlocuirea acestora cu spoturi led. Iluminatul cu led are numeroase beneficii pentru o afacere. Mai precis, sunt sigure și eficiente și asigură o ambianță plăcută, atât pentru angajați, cât și pentru clienți. Datorită nuanței de alb a luminii, în special cea caldă, creează o atmosferă relaxantă și confort vizual, ceea ce va spori productivitatea angajaților. În plus, față de becurile incandescente, au o durată de viață mai mare, deci nu vor trebui înlocuite la un interval scurt de timp.  

 

Asigurarea unui program flexibil

Un alt aspect demn de luat în seamă este asigurarea unui program flexibil pentru angajați, mai ales în domeniile de activitate unde se poate lucra de acasă. Un angajat care muncește într-un cadru relaxat, lipsit de stres, aduce plus valoare în cadrul unei companii, deci productivitatea va crește considerabil. Pe de altă parte, cu cât angajații vor lucra mai mult din confortul propriei locuințe, cu atât facturile la telefonie mobilă, internet și curent se vor reduce.

 

Achiziționarea de aparatură și mobilier second hand 

O altă metodă care poate scuti o sumă de bani în cadrul firmelor este achiziționarea de aparatură și mobilier second hand. Plus că, dacă acestea au fost folosite în prealabil, asta nu înseamnă că nu vor da în continuare randament. Mai ales pentru afacerile la început de drum, această decizie este o gură de aer proaspăt din punct de vedere economic. De exemplu, nu se justifică achiziționarea unei imprimante de ultimă generație atunci când domeniul de activitate al afacerii nu o impune. În mediul de business, o abordare pragmatică este o abordare corectă. 

 

Pentru a face față oricăror piedici și a rezista pe piață în continuare, companiile trebuie să ia decizii prompte, pragmatice, până nu e prea târziu. Fiecare leu trebuie cheltuit sau investit cu cap, doar pe lucrurile strict necesare, pentru a nu arunca banii pe geam. Oricât de grea ar fi perioada actuală, orice ar rezerva viitorul, soluții există. Important este să aibă un plan financiar bine pus la punct, să reducă costurile și să se încadreze în buget. Doar în acest fel vor reuși să vadă lumina de la capătul tunelului, mai ales dacă vor face economie la factura de energie electrică.

 

Sursă foto: unsplash.com 

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.