Mesajul superb transmis de Simona Halep de 8 Martie, către toate femeile

Aproape an de an, 8 Martie o prinde pe Simona Halep în California, unde are loc importantul turneu de la Indian Wells. Însă, Simona nu a uitat că în România se pune mare preț pe ziua de 8 Martie și a ținut să transmită un mesaj tuturor femeilor.

”Cred că femeile pot vedea şi trebuie să creadă că pot face orice. Putem realiza orice. Putem fi femei de succes, nu există limită. Nu doar bărbaţii pot face lucruri măreţe. Şi noi, femeile, putem realiza orice. Cred că se pot inspira din cariera mea: Dacă niciodată nu renunţi, atunci poţi reuşi orice”, a declarat Halep, citată de hotnews.ro.

”Am comandat un buchet de flori pentru mama. În România e important. Şi în fiecare an sunt aici, aşa că sunt puţin tristă că nu pot sărbători, dar voi avea apoi timp”, a mai spus Simona.

Simona Halep, care ocupă în prezent locul 2 în ierarhia WTA, a reușit calificarea în turul 3 al competiției americane după ce a învins-o pe cehoaica Barbora Strycova în două seturi (6-2, 6-4).

Teoretic, pentru Simona urmează acum un meci ceva mai ușor, împotriva Katerinei Kozvlova, din Ucraina. Aceasta ocupă un modest loc 114 în ierarhia mondială, având nevoie de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal al turneului.

Mihaela Buzărnescu a fost însă eliminată în turul doi la Indian Wells. Miki beneficiase de un prim tur liber, dar în turul secund Daria Gavrilova nu i-a dat nicio șansă româncei, fiind 6-2, 6-2 pentru australiancă.

Tot cu 6-2, 6-2 a fost învins și Marius Copil, în chiar primul tur de la Indian Wells. Cel care l-a învins este moldoveanul Radu Albot (29 de ani), venit din calificări. Albot este legitimat la un club din România, Olimpia București.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.