Mesajul lui Ion Iliescu la moartea reginei Marii Britanii

Ion Iliescu FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
Ion Iliescu FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Fostul președinte Ion Iliescu spune că moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii „marchează sfârșitul unei epoci istorice”.

Într-o postare pe blogul său, Iliescu a mai scris că a cunoscut-o pe suverană și că a considerat-o „o personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului”.

„Încetarea din viață a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a marchează sfârșitul unei epoci istorice, plină de schimbări, în care Marea Britanie a avut de jucat un rol de primă mână. Victoria Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, la care Regina a participat direct, ca toată generația din care a făcut parte, a fost începutul unor reforme economice și sociale ce au influențat atât continentul european, cât și întreaga lume”, a scris Ion Iliescu.

„Și-a făcut datoria care-i revenea în sistemul politic britanic, fără ezitare, și fără să se lase purtată de convingerile sale personale, oricât de greu i-a fost asta, în momente delicate din viață. A fost o personalitate puternică, și complexă, dincolo de imaginea care ni se prezintă, ca de obicei, în astfel de momente”, a continuat el.

„Relațiile României cu Marea Britanie au fost neașteptat de corecte, în această lungă domnie a Reginei Elisabeta a II-a. Marea Britanie a fost un partener activ în efortul de industrializare și de modernizare a economiei României, a ajutat la pregătirea unor elite intelectuale și tehnice. A contribuit la formarea personalului necesar aderării noastre la UE și la NATO. Marea Britanie este o destinație predilectă pentru români, în ciuda ieșirii țării din UE”, a mai spus fostul președinte.

„Am avut ocazia să o cunosc și să discut cu Regina, dincolo de constrângerile protocolului. O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului. Și care nu a uitat o clipă de interesele țării al cărui șef de stat era! Păstrez o amintire puternică întâlnirii din 2004, în cadrul vizitei private în Marea Britanie, când Regina a oferit un dejun privat, la care a participat și marea noastră balerina Alina Cojocaru. Marea Britanie a pierdut, într-un moment delicat pentru Occident, și pentru democrație, ca sistem politic, un lider, și un liant al solidarității naționale, iar România un prieten și un reper”, a adăugat el.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.