AcasăCulturaMesajul lui Andrei Șerban pentru tinerii care n-au fost la înmormântarea lui...

Mesajul lui Andrei Șerban pentru tinerii care n-au fost la înmormântarea lui Lucian Pintilie

-

Marele regizor Lucian Pintilie a fost condus sâmbătă pe ultimul drum. La înmormântarea sa, care a avut loc la Cimitirul Bellu, au lipsit mulți dintre tinerii artiști și regizori. De asemenea, n-a fost nici ministrul Culturii.

Regizorul Andrei Șerban, unul dintre cei care l-au condus pe Lucian Pintilie pe ultimul drum, a scris câteva rânduri emoționante pentru Adevărul.

„E o replică în Hamlet: „Totul e să fii pregătit”, care mi se pare chiar mai puternică decât “A fi sau a nu fi“. Cum să trăieşti pregătindu-te să mori?

Lucian Pintilie, ca şi Eugène Ionesco, unul dintre părinţii săi spirituali, a fost un răzvrătit împotriva morţii; uneori chiar credea că o poate învinge. Nu a reuşit, cum nu a putut să învingă nici sistemele politice, nici cenzura sau orice formă de opresiune cu care s-a luptat toată viaţa.

Aparent, la sfârşitul carierei Pintilie s-a simtit învins. Totuşi, arta lui a triumfat. Pentru că el a avut curajul să încerce imposibilul, să rămână el însuşi, să nu accepte niciun compromis şi să ne inspire prin exemplul libertăţii interioare. În acest război el a înţeles că ce contează nu e neaparat să învingă, ci să lupte cu toată fiinţa lui.

Pintilie şi-a petrecut viaţa pe front: în tinereţe a luptat contra bolii malefice care era comunismul, apoi, odata exilat în vest, s-a luptat cu morile de vânt ale unei fericiri iluzorii, expunând degradarea morală a unei lumi care se scufundă în minciună, egoism şi ipocrizie”, scrie Andrei Șerban.

Regizorul spune că tinerii artiști de astăzi trebuie să vadă în Lucian Pintilie un exemplu de responsabilitate.

„Tineretul, care nu l-a cunoscut şi nu a venit la înmormantare, e important să afle că spectacolele şi filmele lui Lucian Pintilie au fost cenzurate şi că el a suferit umilinţa de a-şi pierde dreptul de a crea, pentru că a îndrăznit să spună adevărul prin artă.

Iată adevărata misiune a artistului. Azi, când voi, cei tineri, vă aflaţi în plină confuzie, căci nu mai ştiţi pentru cine şi de ce lucraţi, exemplul dat de Pintile vă poate ajuta să vă amintiţi că artistul trebuie să fie responsabil, că are nevoie să-şi dezvolte un simţ moral şi să ia atitudine.

Pintilie a trăit toata viaţa sub un cer acoperit de nori grei, apăsători, iar comedia amară şi râsul, uneori vesel, deseori disperat, i-au fost armele de supravieţuire.

Dar a avut mereu vie nostalgia unei alte viziuni, a unei alte realităţi. El a intuit că deasupra norilor cerul e de un albastru infinit”, mai scrie Andrei Șerban.

Întreaga scrisoare deschisă o puteți citi aici.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...