AcasăPoliticăMesajul lui Klaus Iohannis pentru români de 1 Decembrie

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru români de 1 Decembrie

-

Cu ocazia Zilei Naționale, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de „La mulți ani” tuturor românilor, oriunde s-ar afla.

Iată mesajul lui Klaus Iohannis:

„Dragi români, astăzi este ziua noastră națională, zi în care cu toții, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria.

În 1918 românii au trăit emoția reîntregirii. De atunci, 1 decembrie reprezintă idealul nostru ca națiune de a fi liberi și uniți într-o Românie prosperă, condusă de politicieni responsabili și integri.

Acum, în prag de centenar, este un bun prilej să reflectăm la cum vrem să arate țara noastră. Numai împreună, implicați și determinați vom reuși să construim o Românie puternică și respectată în Europa și în lume.

La mulți ani, dragi români!

La mulți ani, România!”

Proteste anunțate în toată țara de Ziua Națională

Se pare însă că acest 1 Decembrie nu va fi unul al bucuriei, cel puțin pentru o parte dintre români. Sub sloganul „România MOARE”, un joc de cuvinte cu trimitere la Marea Unire, mii de oameni au anunțat că vor participa la proteste ce vor fi organizate în această seară în București și în marile orașe din țară.

Alte proteste sunt anunțate chiar pentru această dimineață la Arcul de Triumf din București, locul unde are loc parada militară de 1 Decembrie.

„Pe 1 decembrie nu dorim politicieni cu probleme penale să participe la Parada Militară de Ziua Naţională a României din București! Nu vă acceptăm la această zi specială pentru România! Veți fi huiduiți de românii care muncesc pentru țară!  Voi ați furat și ați distrus țara! Voi veți plăti!”, avertizează organizatorii uneia dintre manifestații.

Seara, protestatarii vor merge în Piața Victoriei, unde vor scanda împotriva Guvernului PSD și a lui Liviu Dragnea.

„România Moare
Moare în fiecare zi:
– prin distrugerea justiției
– prin măsurile fiscale care distrug motoarele dezvoltării economiei
– prin cei numiți pe criterii politice în funcții, prin cei lipsiți de competență și moralitate
– prin atacurile asupra celor care vor să schimbe ceva: jurnaliști, ong-uri sau de simpli cetățeni
– prin asediul valorilor europene
– prin asediul asupra instituțiilor create cu eforturi uriașe și sacrificii ale populației
– ne mor bătrânii și copiii lipsiți de măsuri eficiente în sănătate
– ne mor tinerii lipsiți de educație
– ne mor românii de dor, obligați să muncească în alte țări

Refuzăm să fim complicii acestei trădări, acestei crime, prin tăcerea noastră.

Pe 1 Decembrie ne strângem în Piața Victoriei precum și în piețele din toate orașele țării pentru a spune:

VREM O ROMÂNIE A DREPTĂȚII ȘI PROSPERITĂȚII!”, spun organizatorii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...