În pastorala de Crăciun, Arhiepiscopul Tomisului Teodosie a transmis un mesaj dur împotriva avortului, a plăcerilor de moment și a cultului consumului.
El a oficiat liturghia în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, iar la final a ținut o predică în care a criticat societatea de astăzi.
„Tinerii sunt mai întâi rupţi de rude, apoi de Biserică, pentru ca să ajungă îndoctrinaţi în cultul consumului de orice fel şi al plăcerilor de moment. Sunt descurajaţi de a mai continua actul genezic prin căsătorie, aşa cum l-au primit de la strămoşi, din cauza mediului nociv în care se zbate societatea fără de Dumnezeu.
Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit şi consumat, în văzul şi cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieţii”: medici, taţi şi mame”, a spus Teodosie.
„Creştinii căsătoriţi să cinstească sfinţenia casei lor, primită de la Domnul, prin cultivarea virtuţilor morale şi prin naştere de prunci, luând aminte la cuvintele exprimate de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful în Apologia I, scrisă în jurul anului 150: „Noi nu expunem, adică nu abandonăm copiii, ca nu cumva vreunul dintre aceştia, nefiind luat să fie crescut de cineva, să moară şi, în felul acesta, să fim ucigaşi. Principial, nu ne căsătorim decât pentru a naşte copii.”
Credincioşii medici şi asistenţi să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginţi” a sângelui nevinovat. Tinerilor şi copiilor le oferim sfatul de a deprinde încă de mici bucuria de a fi creştini, fii adevăraţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi de a înţelege că ei sunt cea mai preţioasă comoară a Bisericii, pândită de mulţi spre a fi prădată şi risipită”, a mai afirmat el.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: