Medicul cu 8 clase a fost prins de polițiști

Matteo Politi
Matteo Politi

Polițiștii de Frontieră l-au reținut în această dimineață pe falsul medic la Curtici. Acesta se afla într-un tren, care a plecat aseară din București și se îndrepta spre Budapesta. Pe numele său a fost emis un mandat de aducere, pentru că ar exista un dosar de înșelăciune, iar ancheta ar fi început în luna noiembrie. Ar mai exista încă un dosar cu privire la felul în care acesta a reușit să profeseze ca medic.

De un an, un fals medic de chirurgie plastică colaborează cu cinci clinici din București.

O asistentă de la una dintre clinicile din România, care era prezentă în sala de operație, la o intervenție de înlocuire a unor implanturi mamare, a observat că acesta nu știa nici măcar să se spele corect pe mâini.

Falsul doctor italian, Matteo Politi, care își spunea Matthew Mode, a făcut o primă declarație despre scandalul care pornit din cauza sa.

„Lucrurile despre care mass-media scrie în momentul de față sunt cele care s-au întâmplat în Italia, acolo unde cazul a fost închis și de acolo au plecat toate poveștile.

Când am venit în România, am dat documentele originale cu tot cu parafă unui avocat care, plătit cu o sumă considerabilă, a întreprins toate procedurile necesare pentru ca toate hârtiile mele să fie recunoscute și au fost astfel obținute toate avizele de către ministerele aferente, cărora le-am plătit chitanțe și, astfel, mi-au eliberat toate documentele și actele pentru a lucra în România.

După aceea, avocata mi-a zis că am toate actele necesare pentru a profesa în România. Pot folosi numele de Matthew Mode, am primit o scrisoare de la un notariat din România care îmi permite să folosesc acest nume”, a declarat Matteo Politi, la Antena 1, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

Jurnaliștii de la Libertatea, care au scris primii despre acest subiect, prezintă astăzi o diplomă de absolvent de Medicină a lui Matteo Politi. Potrivit diplomei, acesta ar fi făcut Facultatea de Medicină din Kosovo între 2007 și 2013. Însă în 2011, acesta fusese condamnat în Italia pentru că furase identitatea unui medic cardiolog.

De asemenea, presa italiană scria în 2010 că acesta nu a absolvit nici bacalaureatul.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.