Doi medici de familie din Iaşi sunt obligaţi de judecători să îi plătească unei foste paciente daune morale de 70.000 de euro deoarece i-au prescris un medicament puternic într-un dozaj greșit, iar femeia a ajuns la spital, relatează „Ziarul de Iași”.
În anul 2014, V. C. a mers la Spitalul Clinic de Recuperare, unde a fost diagnosticată cu poliartrită reumatoidă. Medicul specialist i-a recomandat pacientei medicamentul Metotrexat, pe care ar fi trebuit să îl ia de două ori pe săptămână.
Ulterior, pe 18 decembrie, ea a mers la cabinetul medicului său de familie, unde a primit o reţetă pentru medicamentul Metotrexat, însă în doză greşită: 10 mg de două ori pe zi, timp de 30 de zile (în loc de 10 mg de două ori pe săptămână).
Cu acea reţetă, pacienta a mers la o farmacie, iar farmacista i-a dat doza de pe rețetă, fără să observe că era vorba de o doză toxică.
După doar 5 zile în care a luat medicamentul în doza din rețetă, starea de sănătate a pacientei s-a înrăutățit și a fost internată în spital. A fost diagnosticată cu pancitopenie (reducere a numărului de elemente sangvine din sângele periferic), stomatită (inflamația mucoasei cavității bucale), eczemă inghinală şi interfesier suprainfectată, toate efecte secundare la Metotrexat, mai notează sursa citată. Femeia a stat aproximativ 3 săptămâni internată în spital.
În 2015, V.C. i-a dat în judecată pe medicii de familie Armand şi Liliana Daneliuc, iar acum instanța a decis că cei 2 trebuie să îi plătească 70.000 de euro fostei paciente deoarece sănătatea ei fizică și psihică a fost afectată. Sentința nu este definitivă.
Judecătorii au explicat că supradoza de Metotrexat nu i-a pus viaţa în pericol, însă doar pentru că organismul a reacţionat la supradoză, în condiţiile în care reţeta greşită era pentru 30 de zile.
„Practic, reacţia violentă a organismului a fost ceea ce i-a salvat viaţa, din perspectiva respectivei analize a dozajelor“, au precizat judecătorii.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: