Medic de la Maternitatea din Botoșani, amenințat de rudele unei paciente. S-a baricadat în sala de nașteri

maternitatea botoșani
Foto: Grupul de Facebook Maternitatea Botoșani

Un medic de gardă de la Maternitatea din Botoșani a fost amenințat cu moartea de rudele unei fete în vârstă de 18 ani, relatează publicația locală „Monitorul de Botoșani”.

Fata ajunsese inițial la Spitalul din Dorohoi, dar medicii de acolo au decis să o trimită în Botoșani cu o ambulanță, pentru a naște prin cezariană.

După ce pacienta a ajuns la Maternitatea din Botoșani, ea a fost consultată de un medic de gardă. Potrivit sursei citate, în timp ce specialistul o consulta, 3 rude ale tinerei – un bărbat și două femei – au intrat în camera de consultații, au început să facă scandal și i-au cerut medicului să o opereze imediat pe fată.

Bărbatul l-a amenințat că, dacă nu o operează, îi ia gâtul. Medicul s-a speriat și a fugit, baricadându-se în sala de nașteri.

„Era extrem de panicat. Asistenta din sala de naștere a sunat la 112, pentru a cere ajutor”, a declarat pentru „Monitorul de Botoșani” un cadrul medical din spital.

Au venit la maternitate mai mulți jandarmi, care au reușit să îi calmeze pe scandalagii. A fost aplicat un avertisment contravențional unei femei pentru încălcarea ordinii și liniștii publice.

Recent, mai mulţi medici de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani (Maternitatea din Botoșani) s-au întâlnit cu prefectul judeţului, Sorin Cornilă, și i s-au plâns că sunt amenințați de pacienți sau de aparținători violenți.

„Sunt situaţii în care pacienţii sau aparţinătorii devin violenţi, iar personalul medical primeşte ameninţări, în timpul programului de gardă. Mi-au solicitat să-i sprijin pentru că se simt ameninţaţi, sunt stigmatizaţi. Eu i-am asigurat de sprijinul meu şi i-am asigurat că am încredere în personalul medical din Botoşani”, a declarat Cornilă, citat de Agerpres.ro.

Alexandra Ivanov, o tânără în vârstă de 25 de ani, a murit în dureri cumplite la Maternitatea din Botoșani după ce a fost ignorată toată noaptea de către medici, în ciuda faptului că sarcina i se oprise din evoluție și avea hemoragie.

Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire”, în ciuda faptului că femeia le-a spus doctorilor în repetate rânduri că are dureri foarte mari.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.