Medic de familie trimis în judecată pentru un număr fabulos de șpăgi

venera vatan

Venera Vatan. Foto: ziaruldecraiova.ro

Un medic de familie din județul Dolj a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că a luat mită de la aproape 1.000 de persoane pentru a le elibera adeverințe de vaccinare COVID unor pacienți care, în realitate, nu fuseseră vaccinați împotriva coronavirusului.

Venera Ecaterina Vatan a fost trimisă în judecată sub control judiciar de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Procurorii DNA o acuză de:

De asemenea, alți doi inculpați, persoane fizice, au fost trimiși în judecată în stare de libertate. Ei sunt acuzați de:

În calitate de medic de familie Venera Ecaterina Vatan era autorizată să efectueze și activitatea de vaccinare anti-COVID-19.

Procurorii spun că, în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, inculpata a primit mai multe sume de bani de la 926 de persoane cărora le-a oferit adeverințe / certificate de vaccinare anti-COVID fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv.

Taxa cerută de Vatan era de 200 de lei / persoană. În total, ea a strâns 185.200 de lei, spun procurorii, adică circa 38.000 de euro.

În schimbul banilor, medicul de familie a înscris persoanele respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și le-a eliberat adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19.

În afară de banii primiți în modalitatea de mai sus, Vatan e acuzată că a solicitat și obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj contravaloarea „administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane, primind de la instituția respectivă suma totală de 37.720 de lei.

Mai mult, procurorii spun că medicul de familie a intrat și în posesia carnetelor cu tichete de masă alocate pacienților (este vorba despre acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2).

Apoi, ea a dat, ilegal, unuia dintre intermediari (care a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției) un număr de 190 carnete (ce conținea fiecare câte 5 tichete de masă în valoare de 20 de lei/buc – 19.000 de lei în total).

Casa de Asigurări de Sănătate Dolj și Direcția de Sănătate Publică Dolj s-au constituit părți civile în proces cu suma totală de 56.720 de lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj. În cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 4 persoane (intermediari).


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version