AcasăSocialSănătateMedic ATI: Dacă vom continua așa, vom vedea pacienți în curtea spitalului...

Medic ATI: Dacă vom continua așa, vom vedea pacienți în curtea spitalului și apoi pe stradă

-

Medicul de terapie intensivă Radu Țincu, de la Spitalul Floreasca din București, a declarat într-un interviu la postul de televiziune Digi24 că, de la o zi la alta, sistemul medical românesc se apropie de limita la care nu va mai putea primi noi pacienți.

“Cel mai important este ce capacitate are spitalul. Nu mă interesează indicii epidemiologici, dacă oamenii mor în fața spitalului. Va trebui să-i corelăm cu capacitatea sistemului sanitar de a-i prelua. Am văzut imaginile de la Balș din hol, peste trei săptămâni o să le vedem în curte și ulterior pe strada de lângă spital. Nu putem merge până în acel punct”, a declarat Radu Țincu, medic ATI.

Ieri s-au răspândit în spațiul public imagini filmate la Institutul Matei Balș din Capitală în care se vedea că pacienții pentru care nu mai era loc în saloane erau tratați pe holul camerei de gardă. Era vorba despre pacienți în stare destul de gravă, care aveau nevoie de oxigen.

Aceste imagini au amintit de ceea ce vedea la începutul pandemiei în Italia, în lunile martie-aprilie, câte spitalele din această țară nu mai făceau față internărilor și țineau pacienți pe holuri sau, mai grav, medicii erau forțați să aleagă între cine este primit la terapie intensivă și cine nu.

Totuși, autoritățile au declarat că nu iau în calcul, în prezent, o carantină în București. Președintele României, Klaus Iohannis, a menționat acest lucru chiar aseară, într-o conferință de presă.

În urmă cu câteva zile Iohannis a declarat că o carantină în București ar avea efecte economice negative.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...