Mecanic TAROM, care verifica avioanele înainte de decolare, prins băut la serviciu

bilete de avion tarom
Foto: fredyalem / pixabay.com

Un mecanic TAROM, care verifica aeronavele înainte de decolarea de pe aeroportul din Iaşi, a fost prins băut la serviciu.

Incidentul, care a avut loc în urmă cu o lună, a fost consemnat în raportul unui inspector al aerogării. Documentul a fost obținut de postul de televiziune Digi24.

Incidentul a avut loc în data de 24 iulie, la ora 23.20.

„În jurul orei 23.20 după efectuarea inspecției la PDA, ajungând la platformă, am observat un mecanic TAROM care se deplasa în urma dispecerului de … care efectua operațiunea de push back la aeronava TAROM. Apropiindu-mă de peroana în cauză să îi transmit să nu mai urmărească dispecerul în timpul operațiunii de push, acesta a început să devină agresiv verbal ridicând tonul și la un moment dat apucându-mă cu mâna de cap, moment în care colegul dumnealui s-a apropiat încercând să-l îndepărteze pe acesta. Persoana a devenit în acel moment și mai agresivă începând să-și agreseze verbal propriul coleg, moment în care am apelat 7 prin stație rugându-l să îndepărteze persoana în prima faza de pe platformă”, se arată în raportul inspectorului.

„Dată fiind starea vizibilă a domnului … , presupusă doar în acel moment de ebrietate, au fost anunțate Poliția de Frontieră și Cabinetul Medical pentru a ne sprijini în liniștirea domnului și pentru efectuarea unei etilotestări în vederea stabilirii stării domnului din acel moment și luarea măsurilor ce se impun”, continuă documentul.

Până la urmă, bărbatul a acceptat să fie testat cu aparatul de etilotest: „Acesta a fost condus la cabinetul medical din T3 plecări, unde după circa 10-15 minute în prezența Poliției de Frontieră și a reprezentantului Cabinetului Medical … a suflat în etilotest, rezultatul fiind o alcoolemie în aerul expirat de 2,11”.

Mecanicul a fost escortat în afara aeroportului. În urma incidentului, bărbatul a fost concediat.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.