Matteo Politi, falsul medic italian, anunță că își deschide o clinică

Matteo Politi
Matteo Politi

Matteo Politi, italianul acuzat că făcea operații estetice în România deși nu avea nici măcar Bacalaureatul, a anunțat că își deschide o clinică privată „cu cei mai buni medici din Europa”.

Clinica se va numi „Politi Med Center”, a anunțat italianul printr-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Instagram. Mai mult, Matteo Politi susține că în cadrul clinicii vor fi oferite servicii gratuite pentru tineri și pentru persoanele sărace.

„Sper să veniți cu toții la inaugurare și voi comunica că pentru cei tineri sau cei care nu au o situație financiară bună vom oferi servicii gratuite de ginecologie, dermatologie și ORL! Chirurgie plastică. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru!”, a mai scris italianul.

matteo politi
Sursa: Instagram

Cine este Matteo Politi

 

La începutul anului, jurnaliștii de la „Libertatea” au dezvăluit că Matteo Politi făcea operații estetice în mai multe clinici din România deși nu a primit niciodată aviz din partea Colegiului Medicilor.

Mai mult, el și-ar fi falsificat și diploma de medic. Potrivit diplomei, el ar fi făcut Facultatea de Medicină din Kosovo între 2007 și 2013, însă în anul 2011 Politi fusese condamnat în Italia pentru că furase identitatea unui medic cardiolog. Potrivit presei italiane, Matteo Politi nu are Bacalaureatul luat.

După izbucnirea scandalului, el a încercat să fugă din țară, dar a fost prins la granița cu Ungaria. El a fost arestat preventiv în februarie 2019, dar ulterior, în luna iunie, a fost eliberat și a fost plasat sub control judiciar. Pe durata controlului judiciar, Matteo Politi nu are voie să plece de pe raza teritorială a Municipiului Bucureşti și a județului Ilfov fără să anunțe autoritățile.

În prezent, el este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind acuzat de înșelăciune și exercitarea fără drept a profesiei a medic.

Medicul cu 8 clase a fost prins de polițiști

Femeie mutilată de falsul medic italian

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.