AcasăAlegerile editorilorMăsură extremă. O țară europeană va introduce vagoanele de tren doar pentru...

Măsură extremă. O țară europeană va introduce vagoanele de tren doar pentru femei

-

O companie feroviară din Germania, care are curse între Leipzig și Chemnitz, ar urma să introducă vagoane doar pentru femei și copii, după avalanșa de atacuri sexuale care au avut loc în țară după ce au venit imigranții din zonele de conflict.

Potrivit Daily Express, vagoanele vor fi poziționate chiar după locomotivă și în zona controlorilor. Un reprezentant al companiei de transport Regiobahn a declarat că această decizie a fost luată pentru ca femeile să se simtă în siguranță.

După noaptea de Anul Nou, la Koln 497 de femei au depus plângeri la Poliție cu privire la 766 de acuzații de agresiune sexuală. Eurodeputații au atras atenția că hărțuirea sexuală a devenit o problemă la nivel european.

Eurodeputatul sloven Milan Zver (PPE) a declarat, potrivit Agerpres, că „violențele de la Koln împotriva femeilor nu au fost un incident unic”. „Este vorba de un atac la adresa sistemului nostru și trebuie să fim fermi în privința a ceea ce vrem să transmitem. Nimeni nu ar trebui să ne schimbe stilul de viață. Nimeni nu ar trebui să ne facă să gândim diferit”, a spus el.

Și eurodeputata conservatoare germană Ulrike Trbesius a declarat în Parlamentul european că „evenimentele de la Koln nu sunt unice, din păcate”, atacurile sunt comise „în general de tineri nord-africani”, iar femeile din Germania trebuie să evite locurile publice și să își schimbe felul de a se îmbrăca.

Măsura de a introduce vagoane speciale pentru femei mai est aplicată și în Brazilia, Mexic sau Egipt. Anul trecut și liderul laburiștilor din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a cerut introducerea vagoanelor pentru femei în Regat.

Acesta a spus că au fost multe femei care i-au propus să se introducă vagoane speciale, pentru că astfel s-ar reduce considerabil numărul cazurilor de hărțuire sexuală în mijloacele de transport în comun.

Recomandările editorilor GreatNews: 

 

 

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...