Mașinile sub Euro 5 vor plăti vinietă pentru a circula în Capitală

mașini poluare bucurești
Numărul mare de mașini din marile orașe este una dintre principalele cauze ale poluării. Foto: GreatNews

Primăria Capitalei a modificat proiectul privind instituirea vinietei pentru calitatea aerului în București. Potrivit noilor reguli propuse, toate mașinile sub Euro 5 vor plăti vinietă pentru a circula în Capitală, iar mașinile non euro, Euro 1 și Euro 2 vor fi complet interzise în centrul Bucureștiului.

Noile modificări ale proiectului au fost puse în dezbatere publică pe site-ul Primăriei și va fi dezbătut în ședința Consiliului General al Capitalei pe 24 octombrie. Vor fi exceptate de la plata vinietei mașinile instituțiilor publice.

De asemenea, cei care vor fi prinși că nu au achitat taxa vor plăti amenzi între 1.500 și 2.000 de lei.

Proiectul inițial a fost propus în luna august. Atunci s-a luat în discuție ca toate mașinile care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov să plătească o vinietă care să coste 10 lei pe zi sau 1.900 de lei pe an. De asemenea, o altă măsură care a fost eliminată este aceea prin care li se permitea autoturismelor Euro 3 să intre în centru dacă plătesc o vinietă de 75 de lei pe lună sau 900 de lei pe an.

Centrul în care nu vor mai avea voie mașinile poluante este delimitat prin Planul Integrat de Calitate a Aerului, astfel: Piața Victoriei, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Șoseaua Ștefan cel Mare, Strada Polonă, Strada Mihai Eminescu, Strada Traian, Bulevardul Nerva Traian, Bulevardul Gheorghe Șincai, Strada Lânăriei, Calea Șerban Vodă, Bulevardul Mărășești, Strada Mitropolit Nifon, Bulevardul Libertății, Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Strada Bulevard Hașdeu, Strada Vasile Pârvan, Strada Berzei, Strada Buzești și Piața Victoriei.

Primarul Gabriela Firea spunea atunci că măsurile pot părea dure la prima vedere, însă chiar și așa „sunt insuficiente pentru reducerea gradului de poluare la care a ajuns municipiul București”.

„Cel mai important factor de poluare este circulația auto, sufocantă, numărul autoturismelor înmatriculate crește exponențial, mai ales după ridicarea acelei taxe auto. La nivelul țării sunt aproape 8 milioane și jumătate de autoturisme înmatriculate, dintre care în București și zona metropolitană Ilfov sunt 1.600.000 de mașini înmatriculate, 35% dintre acestea fiind poluante, însemnând non-euro, euro 1, euro 2, chiar și euro 3”, a mai declarat primarul general”, declara primarul Capitalei, Gabriela Firea, în luna august, imediat după ce a fost propus prima variantă a proiectului.

Noi și NO2. Gazul maroniu pe care nimeni nu-l oprește

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.