Înconjurați de zeci de baloane colorate, doi adolescenți stau așezați pe o bancă din parcul central de la Piața Unirii. Unul dintre ei ține în mâini un afiș cu mesajul „Sunt iubire”, alături de mai multe ilustrații care reprezintă diferite stadii ale vieții, de la embrion până la adult.
R. are 17 ani și este elev în clasa XI-a la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din București.
„Am venit pentru că a fost organizat de la școală. Am venit cu domnul profesor de religie. Sincer să fiu nu prea știu multe lucruri… pentru ce am venit. Știu doar că e împotriva cuplurilor de același sex. Și nu dorim acest lucru la noi în țară”, îmi spune R. când îl întreb de ce participă la miting.
De fapt, cel puțin la nivel declarativ, Marșul pentru Viață nu are nicio legătură cu mișcarea anti-gay. Organizatorii spun că nu cer interzicerea avortului și că nu își propun decât să susțină femeile însărcinate astfel încât ele să nu fie forțate să facă avort împotriva voinței lor.
Însă mulți dintre participanți au cu totul alte idei.
R. mi-l arată pe profesorul de religie de la liceu, care îi însoțește la marș. Nicolae Dumitru are 23 de ani și pare mai degrabă un coleg de-al băieților decât un cadru didactic. Zâmbitor, tânărul profesor are o relație relaxată cu elevii. Glumește și râde cot la cot cu ei.
Îmi spune că „domnul director de la liceu” a susținut participarea elevilor la acest marș: “Suntem bărbați și am ales să susținem cauza acestui marș… subiectul de anul acesta, femeia în criză de sarcină… să promovăm familia tradițională”.
Îl întreb ce părere are despre avort.
„Eu sunt împotriva lui. Consider că ar trebui interzis pentru că fiecare om are dreptul la viață și Dumnezeu nu ne-a dat puterea de a lua viața cuiva. Eu sunt de acord să se interzică de tot”. Îmi explică apoi că nu face referire și la cazurile medicale.
„Să fie la Bruxelles, la ei acolo, să se lingă acolo!”, zice la un moment dat unul dintre băieții din grup.
Profesorul de religie se întrerupe puțin contrariat. „Taci, mă”, îi spune elevului. Apoi îi zice că nu era vorba despre homosexuali.
„Păi mie domnul director mi-a zis că e vorba de gay”, intervine R.
Apoi mă întreabă direct pe mine: „Îmi puteți spune despre ce e vorba?”.
În apropiere de grupul de elevi, Octavian Răducanu, un bărbat în vârstă de 37 de ani, știe exact despre ce este vorba și de ce a venit la protest: „Și eu sunt unul din fostele case de copii. Nu m-a avortat și uite că trăiesc. Am stat până la 16 ani la case de copii. Am lucrat 10-11 ani cu carte de muncă. Acum sunt pensionat cu grad de handicap. Sunt total împotriva avortului, indiferent de alte împrejurări. În cazurile medicale da. E altă treabă. Da’ grav, nu așa ușor… gata, sărim în sus, îl avortăm”.
Îl întreb curioasă dacă ar fi de acord cu avortul în cazul în care o tânără ar rămâne însărcinată în urma unui viol.
„Păi de ce? Tre’ să-l facă. Maică-mea avea 17 ani când m-a făcut pe mine. M-a avortat? Nu. Și era elevă, am aflat din Registrul Maternal de la naștere. Eu sunt un exemplu. Eu m-am desprins de la casa de copii la 16 ani. Am muncit. Iaca, se poate. Sunt singur, n-am frați, surori”, continuă Octavian.
Și el își dorește interzicerea prin lege a avortului: „Da, cum era înainte. Să fie cum a fost decretul lui Ceaușescu, ca să zic așa. Se poate”.
Tot pentru interzicerea avortului militează și Aurelian Trif: „Dacă Dumnezeu dă viață, omul n-are voie să omoare. Dumnezeu dă viață, Dumnezeu omoară. Avorturile n-ar trebui să aibă loc. Avortul îl face mâna celui rău care nu înțelege voia lui Dumnezeu”.
În schimb, Radu Ficleanu, un tată care a venit la Marșul pentru Viață alături de toți cei 3 copii ai săi, este mai temperat în opinii și spune că nu se poate exprima cu privire la oportunitatea interzicerii avortului prin lege: „Conștiința fiecăruia decide. Dar bucuria de a trăi în preajma unui copil e inegalabilă”.
„Copiii au dreptul să trăiască. Noi, oamenii, nu ne putem transforma în Dumnezeu, doar el are dreptul asupra vieții. Pentru a da un exemplu, a crește un copil nu e foarte greu, iar a crește 3 e o plăcere”.
Deși mitingul a fost anunțat drept unul pentru susținerea femeilor însărcinate, unii participanți au profitat de ocazie pentru a-și exprima sentimentele anti-homosexuali.
„Pentru viață, pentru familie, pentru copii, pentru nepoți, împotriva avorturilor. Suntem și împotriva homosexualilor. Noi gândim că ei nu sunt normali”, îmi explică Elena Ganciu, o doamnă în vârstă de 66 de ani, venită din Brănești, județul Ilfov.
„Nu trebuie legiferată (căsătoria între persoane de același sex – n.r.). Trebuie să luptăm pentru referendum. Am dat niște semnături, s-au dat milioane de semnături ca să se legifereze căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Cu copii, fără avorturi, fără ucideri de copii. Câte milioane de copii au fost uciși? Că dublam populația țării!”, spune ea înflăcărată.
„Da, au anunțat la televizor … 22 de milioane de avorturi”, o completează o altă doamnă din grup.
Într-un fel, Elena Ganciu pare să fie nostalgică după perioada comunistă în care nu se făceau atât de multe avorturi: „Să se interzică de tot. Sunt tineri care în momentul ăla nu gândesc. În comunism… atunci se făceau pe ascuns că îi lua poliția. Acu’ e permis, la vedere”. Totuși, nu ar susține o pedeapsă pentru cei care fac avort, însă ar vrea „să se dea recompense” pentru femeile care nu fac avort.
Între timp, numărul participanților la miting crește tot mai mult. Câteva mii de oameni – copii, familii, adolescenți, bătrâni, preoți și studenți – pornesc în marș spre Parcul Tineretului.
Însoțiți de pancarte cu mesaje anti-avort, de icoane și de sute de baloane colorate, participanții intră pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, unde sunt întâmpinați de câteva zeci de graffitiuri desenate pe blocuri, pe asfalt, în stațiile de autobuz, pe garduri, pe bănci și pe panourile publicitare. Mesajele anti-Biserică, pro-avort și de susținere a educației sexuale și a drepturilor homosexualilor îi uimesc pe unii dintre manifestanți.
„Extraordinar…”, spune dezamăgit un preot care se oprește să citească ce scrie pe asfalt.
„Educația sexuală previne avortul”, „BORmașina de bani”, „Banii aduc preafericirea”, „Avort gratis”, „Uniți împotriva homofobiei”, „Dreptul la viață fără copii”…
Ajungem în Parcul Tineretului. Urcată pe o scenă, Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți pentru Viață, unul dintre ONG-urile organizatoare ale mitingului, vorbește la microfon și citește un discurs de pe o foaie. Le spune oamenilor că marșul lor nu este unul pentru interzicerea avorturilor, ci doar unul de solidarizare cu femeile care se confruntă cu probleme în timpul sarcinii. Le cere celor prezenți să facă tot posibilul pentru a le ajuta pe aceste femei aflate „în criză de sarcină”.
În dreapta scenei, un domn cu o barbă mare și căruntă, îmbrăcat în costum popular, cu centură și mai multe pancarte pro-viață în brațe, îmi spune că viața o primim de la Dumnezeu și că nu putem să facem ce vrem cu „acest dar”.
„Avem aproape 20 de milioane de avorturi în 27 de ani. Nu e o mândrie. Suntem pe locul al doilea la avorturi în lume. Populația României se dubla”, spune el.
Vasile Adrian are 59 de ani și crede că și fetele de 13-14 ani ar trebui să dea naștere copiilor dacă au rămas însărcinate: „Cei care au greșit să nu se gândească la avort pentru că e un păcat enorm. Are 12 ani… bine… sunt oameni care vor să adopte copii. Femeia nu aduce în viață singură un copil. Viața o dă Dumnezeu”.
Bărbatul are și el o mare responsabilitate, crede Vasile: ”Și el va fi întrebat la sfârșit de ce ai fost de acord (cu avortul – n.r.)”.
În timp ce vorbește, ochii i se înroșesc și i se umplu de lacrimi. Își amintește că și el a făcut același păcat: „Eu sunt… unul care va da răspuns. N-am fost cum trebuia să fiu. N-am să uit niciodată cât am greșit. Avortul e o nenorocire”.
„Viața de la Dumnezeu începe în momentul concepției”, se aude de pe scenă. „Și nimeni n-are dreptul să o … Familia așa cum a făcut-o Dumnezeu… un bărbat și o femeie…”.
Un tânăr cu un aparat foto de gât mă întreabă dacă știu câte avorturi se fac pe zi. „300… 3.000…am auzit ceva cu 3”, îmi zice. Nu știe exact și o să caute pe internet.
Aproape de el, Petra Coajă, o tânără de 29 de ani din București, spune că a venit la marș ca să susțină familia creștină: „Viața este un dar, trebuie să ne bucurăm de orice clipă. Copilul este o minune. Sunt împotriva avortului. Odată ce copilul s-a conceput, odată ce a venit pe lume, a venit un suflet binecuvântat. Nu trebuie omorât”.
Ar fi de acord cu interzicerea avortului. Chiar și în cazul unei fete de 13 ani, de exemplu: „Trebuie să o susținem și să o ajutăm. Odată ce a fost conceput, sufletul trebuie lăsat să se formeze și să crească”.
Și nu crede că instituțiile s-ar umple de copii nedoriți: „Căutând soluții, nimeni nu va rămâne nesalvat”.
Tânărul cu aparatul foto de gât mă găsește din nou prin mulțime: „Să-ți vând un pont: 3.000 de avorturi pe zi. Și de la Revoluție peste 20 de milioane. Asta la stat. Că sunt care fac și acasă, țiganii în cort…”.
E foarte trist deoarece în anii ’38-’39 România avea o populație apropiată de cea a Turciei sau a Egiptului, iar acum țara noastră a rămas rău în urmă: „Acum sunt la 79, și respectiv 81 de milioane. Și la noi suntem oficial 19 milioane. Dar cred că suntem 15 milioane (în țară – n.r.) că sunt mulți români afară. Mie mi se taie genunchii când aud statisticile astea”.
Departe de scenă, o adolescentă blondă, cu o inimă roșie cu mesajul „pro-viață” lipită pe obraz, se plimbă cu câteva materiale de-ale organizatorilor în brațe. O întreb dacă vrea să îmi spună de ce a venit. Zâmbește larg, se blochează emoționată și privește în depărtare. Nu știe ce să zică. „M-a pus mama…”, îmi zice.
O cheamă pe o altă fată, cam de aceeași vârstă, dar nici ea nu vrea să spună ceva. Până la urmă, apare o a treia fată, M., îmbrăcată în straie populare. Prietenele ei se pun de acord că ea vorbește cel mai bine.
M. are 15 ani, e din București și este elevă în clasa a VIII-a: „Am venit pentru că viața contează. Dacă eu sunt în viață, el de ce să moară… pentru un capriciu… sau pentru un motiv care pentru posibilul copil nu contează. Viața e importantă. Când mama decide din cauza sărăciei sau din cauza presiunilor tatălui, poate să treacă pentru aceste greutăți. Copilul poate că va deveni președinte”.
M. are 4 frați și ea e cea mai mare dintre ei. Crede că avortul nu ar trebui să existe: „Noi suntem 5… chiar dacă ne mai certăm, ne mai batem… învățăm unii de la alții. E de ajuns să îi dea viață copilului și să ajungă la o familie care îl iubește, care să îl adopte. Cunosc o familie care a adoptat 2 copii pentru că nu puteau să facă. Altcineva a adoptat un copil și au mai făcut încă 6. E loc pentru toți în această lume”.
O întreb ce crede despre interzicerea avortului. Ar fi de acord? Îmi spune că e conștientă că nu se poate: „Ideea e să influențăm societatea ca lumea să își dea seama că e un păcat, un rău foarte mare pe care îl aduce lumii, universului”.
„Da, mi-aș dori, ar fi un lucru foarte bun, dar nu e realizabil”.
Dacă v-a plăcut acest reportaj și vreți să citiți și alte astfel de articole, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.