Marius Copil a legat două victorii. S-a calificat în ”sferturi” la Den Bosch

Marius Copil a urcat pe locul 90 în clasamentul ATP (radiocj.ro)
Marius Copil a urcat pe locul 90 în clasamentul ATP (radiocj.ro)

Marius Copil pare să fie singura speranță a României în tenisul masculin. Arădeanul în vârstă de 24 de ani a reușit azi cea mai importantă victorie a sezonului, în fața ibericului Guillermo Garcia Lopez.

Marius Copil nu reușise să câștige două meciuri la rând pe tabloul principal al unei competiții ATP în 2015. Înalt și puternic, cu un serviciu eficient, românul se simte excelent pe iarbă, suprafață care îi scoate în evidență calitățile.

După ce l-a învins pe experimentatul finlandez Jarkko Nieminen în primul tur de la Den Bosch, în Olanda, Marius Copil, care a fost invitat de organizatori pe tabloul principal, a reușit azi o victorie splendidă: 7-6 (5), 6-4, cu Garcia Lopez, spaniolul cotat cu a patra șansă la câștigarea trofeului.

Marius Copil ocupă abia locul 196 în lume, iar mâine va avea un adversar dificil: luxemburghezul Gilles Muller (32 de ani, locul 53 ATP), care preferă suprafețele rapide, iar azi l-a învins pe tânărul și promițătorul canadian Vasek Pospisil.

Jucătorul român de tenis nu a jucat niciodată o semifinală într-un turneu important. Sezonul 2015 i-a adus deja primul titlu lui Marius Copil, cel cucerit la dublu, pe zgura bucureșteană, alături de Adrian Ungur.

Marius Copil va deveni, începând de săptămâna viitoare, cel mai bine clasat jucător român din circuitul ATP, depășindu-i pe Victor Hănescu și Adrian Ungur, care sunt vecini în ierarhie, pe locul 192, respectiv 193.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate pentru muncitori necalificați
Locuri de muncă în străinătate. Cazarea și masa, asigurate
Telefoane mobile ieftine, pentru părinți și bunici