Maria Șarapova, și răcită și huiduită la Paris

Maria Șarapova, deținătoarea titlului de Grand Slam de la Roland Garros, a fost taxată de public după ce a refuzat să participe la interviul de după meciul de debut în turneul din acest an.

Spectatorii de pe arena centrală Philippe Chatrier nu au fost deloc mulțumiți de decizia rusoaicei de pe locul 2 în lume, după victoria lejeră pe care a obținut-o în primul tur în fața estonei Kaia Kanepi, scor 6-2, 6-4.

De două ori campioană la Paris, Maria Șarapova a motivat absența de la interviu, spunând că este răcită la conferința de presă de după meci.

”Înțeleg deplin că publicul așteaptă ca învingătorii să participe la sesiunea de întrebări de după meci. Este aproape o parte a jocului și este normal să reacționeze”, a spus frumoasa din Siberia.

”Nu îmi caut scuze, însă trebuie să fac lucrurile cum cred că este mai bine”, a completat Maria Șarapova.

Rusoaica este în căutarea celui de-al doilea titlu consecutiv la Paris, după ce, anul trecut, a învins-o în finală pe românca Simona Halep. În turul doi, ea o va întâlni pe compatrioata sa Vitalia Diatchenko și spune că o răceală nu este de ajuns să o țină departe de tenis.

”Dacă nu sunt în coșciug, voi fi acolo, pe teren, însă sper să trec cât mai repede peste această răceală”, a completat ambițioasa sportivă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în construcții. Oferte din Suedia, Austria, Germania, Franța și Polonia
Încă 2 zile de reduceri uriașe la eMAG
Campioni la mărinimie. Oamenii care trudesc pentru a salva satele României

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: