Marea remaniere: Cine își pierde locul în Guvernul Dăncilă

Guvernul României FOTO: Gov.ro
Guvernul României FOTO: Gov.ro

Partidul Social Democrat va decide, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național, pe cine va remania din Guvernul Viorica Dăncilă.

Lucian Șova va pleca de la Ministerul Transporturilor și va fi înlocuit de Lia Olguța Vasilescu. În locul ei, la Ministerul Muncii ar urma să vină Marius Budăi, în prezent președinte al Comisiei pentru Buget din Camera Deputaților.

Mihai Fifor, ministrul Apărării, nu a mai așteptat să fie remaniat și a demisionat înaintea întâlnirii conducerii PSD.

Demisionarul Mihai Fifor va fi înlocuit cu preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Dorel Căprar.

Pe lista miniștrilor care vor fi remaniați ar fi Paul Stănescu, Lucian Şova, Bogdan Trif, Dănuţ Andruşcă, Ioana Bran şi George Ivaşcu.

Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, ar urma să fie înlocuit de Ilan Laufer, fostul ministru pentru IMM-uri. Nicolae Bădălău va prelua Ministerul Economiei de la Dănuț Andrușcă, în timp ce deputatul Mircea Drăghici, trezorierul PSD, ar urma să fie numit la Transporturi, în locul lui Șova.

Alţi miniştri care ar putea să îşi piardă mandatul sunt de la Cultură, George Ivaşcu, Ioana Bran, de la Tineret şi Sport, şi Bogdan Trif, ministrul Turismului.

ALDE, partenerul PSD de la guvernare, a anunțat că nu vrea ca miniștrii săi să fie remaniați. Printre aceștia este și controversatul ministru al Justiției, Tudorel Toader.

După excluderea din partid a lui Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu, doi lideri județeni importanți, Gabriela Firea își va pierde funcțiile de conducere în organizațiile PSD București și Ilfov, urmând să piardă și sprijinul politic al grupării conduse de Liviu Dragnea.