Marea moschee din București nu se mai construiește

marea moschee

Foto: sunmax / pixabay.com

Marea moschee de la București nu se mai construiește, proiectul fiind abandonat din motive financiare, a declarat muftiul Comunității Musulmane din România, Iusuf Murat, pentru postul de televiziune TVR.

În anul 2015, prin Hotărâre de Guvern, executivul a decis să dea în folosință gratuită Cultului musulman un teren de 11.000 de metri pătrați din București, aflat în apropiere de Casa Presei Libere. Terenul era dat în folosință pe o perioadă de 49 de ani, acolo urmând să fie construite o moschee, o bibliotecă, precum și un centru social.

La acea dată s-a spus că banii pentru ridicarea moscheii vor veni de la statul turc.

„Acest proiect nu a mai continuat datorită unor surse de finanțare și de aceea ne-am și oprit. Oricum, costurile depășeau foarte mult bugetul pe care îl are instituția și pe care și-l permite cultul musulman la ora actuală”, a declarat joi, 12 iulie, muftiul Comunității Musulmane din România, Iusuf Murat.

Marea moschee nu se mai face, terenul se întoarce la statul român

Acum, dreptul de folosință asupra terenului a fost înapoi statului român.

„Noi am făcut o adresă, am înapoiat terenul către Secretariatul de Stat pentru Culte cu care am avut un protocol. Nu am mai putut continua proiectul cu moscheea, nu mega-moschee, dar acest lucru nu s-a datorat unor voci care au apărut în țară și s-au împotrivit acestui proiect. Am făcut o adresă că renunțăm la acel teren, îl dăm înapoi Secretariatului, și Secretariatul mai departe o să îl dea instituției care este în proprietate, RAPPS”, a mai spus muftiul.

Murat a completat că statul român s-a oferit să sprijine financiar ridicarea moscheii, însă muftiul s-a opus: „Am discutat cu domnul ministru secretar de stat despre această situație și dumnealor chiar au vrut să ne ajute, dar le-am spus că nu vrem să apelăm la ajutor pentru că uitați cum suferă frații noștri creștini ortodocși la Construirea Catedralei Mântuirii Neamului”.

Foto: sunmax / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version