Marea migrație de Paște. Poliția rutieră română va folosi elicoptere

Foto: Pixabay

Pe lângă cele 300 de radare pe care le va avea pe poziții în minivacanța de Paște, Poliția Rutieră română va beneficia și de sprijinul aerian al elicopterelor, pentru o mai bună supraveghere a traficului foarte aglomerat din această perioadă.

”Poliţia Rutieră va acţiona în teren cu peste 300 de aparate radar şi va beneficia inclusiv de suportul aerian al elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor monitoriza traficul de pe raza judeţelor Arad, Bihor şi de pe DN1, DN2, DN5, DN6, DN7, A1 şi A2″, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog într-o declaraţie la sediul MAI, citată de Agerpres.

Majoritatea arterelor rutiere vor fi aglomerate în aceste zile. Confortul călătoriilor va fi unul precar și pe căile ferate.

CFR Călători a anunţat că în minivacanța de Paște, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii rețele feroviare în funcție de evoluția și dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinații: Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara, Vatra Dornei.

Chiar și așa, vagoanele sunt neîncăpătoare. Ideea PSD de a oferi transport gratuit studenților a dus la situații care nu sunt privite cu ochi buni de călătorii plătitori, cum ar fi faptul că studenții ajung, de cele mai multe ori, să ocupe locurile de pe scaune, iar ei ajung să călătorească fără loc, în picioare.

În perioada 7 – 9 aprilie 2018, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio nu vor circula.

Cum se circulă de Paște în București

În București, transportul în comun a luat câteva măsuri cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Astfel, în ,,Noaptea de Înviere”, 07 aprilie spre 08 aprilie 2018, liniile de noapte care converg către zona centrală a Capitalei şi anume: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum şi linia de tramvai 41, vor circula pe întreg parcursul nopţii.

De asemenea, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00 la un interval de 20 minute.

Este interzisă intrarea în stațiile de metrou și în trenuri cu lumânări aprinse.

În prima şi a doua zi de Paște, duminică (08.04.2018) şi luni (09.04.2018), liniile de transport public de suprafaţă și de subteran vor funcţiona conform programului de circulaţie corespunzător unei zile de duminică.

„Pompierii vor fi prezenţi, în permanenţă, pentru a interveni, în cel mai scurt timp, atunci când se impune. Preventiv, în această săptămână, colegii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au derulat peste 1.100 de controale şi recunoaşteri în teren la toate lăcaşurile de cult unde vor fi organizate slujbe religioase, la care este aşteptat un număr mare de credincioşi”, a mai spus purtătorul de cuvânt Dajbog.

În urma acţiunilor de control, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 1.300.000 lei, într-unul din cazuri s-a ajuns la suspendarea activităţii din cauza neregulilor depistate, care ar fi putut pune în pericol cetăţenii.

https://greatnews.ro/vremea-de-pasti-2018-prognoza/

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.