Marea Britanie pregătește permise de muncă pentru europeni

Ministrul de interne din guvernul Marii Britanii, Amber Rudd, a anunțat că se studiază posibilitatea de a introduce un sistem de permise de muncă pentru europeni, pentru a controla mai bine imigrația din țările UE.

Măsura ar veni pentru a răspunde dorinței celor care au votat pro Brexit, care au cerut controale mai stricte la frontieră, potrivit Reuters.com.

Această decizie ar putea veni în contextul în care negocierile oficiale de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană nici măcar nu au început. Potrivit analiștilor din Regat, guvernul modalități de a le satisface o parte din nemulțumirile celor care au votat ieșirea din Uniunea Europeană.

„Permisele de muncă au cu siguranță valoare. Vom studia pentru a vedea cum putem obține ce este mai bine pentru economie, reducând nummărul migranților și în același rând protejându-i pe cei care chiar adaugă valoare economiei”, a declarat Amber Rudd, la BBC.

În prezent, Marea Britanie nu impune un sistem de vize pentru cetățenii din țările membre UE care vin să lucreze.

Guvernul britanic a încercat să aibă o serie de negocieri în ceea ce privește ieșirea din UE. Însă iderii europeni au subliniat că nu poate exista niciun fel de înțelegere până când Londra nu depune o cerere oficială de ieșirea din Uniunea Europeană.

Printre argumentele celor care au susținut ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europene a fost faptul că numărul mare al imigranților ar pune presiuni mari pe sistemul de sănătate, pe asigurările sociale și pe piața imobiliară.

Declarații acide în Marea Britanie. Premierul Scoției: Brexit-ul nu ni se aplică!

https://greatnews.ro/europa-dupa-brexit-ce-alte-tari-ar-putea-parasi-uniunea/