Marcel Vela: ”Dacă cineva nu are mască și strănută, sunați la 112”

Marcel Vela. Foto: Gov.ro

Mult așteptata relaxare a restricțiilor draconice impuse românilor pe fondul pandemiei de coronnavirus vine și cu numeroase provocări, în special pentru autorități.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a discutat cu jurnalistul George Buhnici despre ce înseamnă ieșirea din starea de urgență și despre unele posibile scenarii ce ne așteaptă.

Întrebat ce ar putea face un cetățean când întâlnește o persoană fără mască și care strănută într-un mijloc de transport în comun, acesta a răspuns:

”În momentul acela sunaţi la 112. La toate gurile de metrou o să avem şi oameni de ordine. Putem suna la 112 instant. Respectivul, daca nu are mască şi strănută poate avea dosar penal, pentru că a avut un comportament care se încadrează în zona penalului şi a contribuit la răspândirea bolilor cu bună ştiinţă. Noi nu intrăm în cazărmi acum. Vom apăra cetăţenii corecţi“, a explicat ministrul de Interne.

”Vor fi amenzi şi pentru grupuri mai mari de trei persoane sau pentru un sport de echipă care nu este autorizat”, a mai precizat Vela în interviul acordat lui George Buhnici.

Vela a spus că epidemia este ținută sub control în România, că nu a existat o explozie a cazurilor de infectare cu COVID-19, dar și că ”oamenii au fost responsabili”.

”Există şi o saturaţie, o aşteptare extrem de mare din partea populaţiei. Nu e uşor să ţii copiii în casă, persoanele peste 65 de ani. Sunt două luni în care oamenii au fost eroi”, a declarat ministrul Internelor.

Vela a vorbit și despre măsurile de relaxare ce vor avea loc începând cu 15 mai.

„În primul rând vor fi permise unele lucruri care până acum nu erau permise, în sensul în care pot funcţiona de exemplu saloanele de înfrumuseţare, cosmetică, frizeriile, se pot deschide cabinetele stomatologice. Sunt activitaţi care pot fi făcute după 15 mai, care până acum erau în contradicţie cu ce am decis noi” , a declarat Marcel Vela.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: