Marcel Ciolacu și-a tatuat pe mâna stângă textul „Nu se mărește TVA-ul”. Nu este clar dacă tatuajul este unul temporar sau permanent.
Pe 31 decembrie, în noaptea de Anul Nou, premierul României a publicat un clip video pe contul său de TikTok în care își trage mâneca de la cămașă, dezvelind un tatuaj pe brațul său stâng. Este vorba despre mesajul „Nu se mărește TVA-ul”. Clipul video publicat pe TikTok este însoțit de mesajul „Zis și făcut!”.
Gestul său este o aluzie la promisiunea pe care a făcut-o anul trecut, la finalul lunii octombrie, în contextul în care jurnaliștii l-au întrebat dacă Guvernul va mări cota de TVA pentru a acoperi gaura de la bugetul de stat. La ora actuală, TVA-ul în România este de 19%, însă unele produse, precum cele alimentare, beneficiază de o cotă redusă de 9%.
La acea dată, Marcel Ciolacu a declarat că își tatuează pe mână că TVA-ul nu se mărește. „Nu se măreşte TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică. Va rămâne 10% pe venit. Cum să crească cota unică pe venit de la 10% la 16% când noi avem cea mai mare impozitare a muncii la venituri mici şi medii din Europa? Ce om normal, la cap, ar face acest lucru?”, a spus premierul.
@marcel_ciolacu Zis și făcut! 😎 #marcelciolacu #psd #romania #emotii #tva ♬ original sound – Digi24.ro
În ciuda promisiunilor politicienilor, noul an a adus deja măsuri de austeritate și creșteri de taxe și impozite. Au fost înghețate pensiile, alocațiile și salariile bugetarilor, iar unele beneficii au fost reduse (precum voucherele de vacanță). De asemenea, a crescut impozitul pe dividende de la 8% la 10%, a fost reintrodusă „taxa pe stâlp” (de 1%) și a fost scăzut pragul la microîntreprinderi, astfel încât companiile cu cifră de afaceri de peste 250.000 de euro pe an vor plăti impozit pe profit de 16% începând cu 2025 (din 2026 și firmele cu cifră de afaceri de peste 100.000 de euro vor plăti acest impozit de 16%).
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: