Manele în biblioteca UMF

FOTO: Captură din clipul lui Carmen Șerban, filmat în Biblioteca UMF

O anchetă internă a început la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, după ce a fost filmat în biblioteca instituției de învățământ videoclipul unei manele. Cântăreața, Carmen Șerban, spune că a filmat după ce a primit aprobare din partea UMF București.

Clipul ar fi fost filmat în luna august, în timp ce studenții se aflau în vacanța de vară. Imaginile au fost sesizate de un student.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că fiecare universitate are liberatate în decizii, iar ministerul va interveni numai în urma concluziilor anchetei pe care o face conducerea UMF București.

În momentul de faţă, conducerea Universităţii s-a autosesizat. Este o ancheta internă, aşteptăm finalul anchetei. Dacă se va impune verificam și noi, la Ministerul Educaţiei. Dar autonomia universitară permite fiecărei universități să îşi regleze elemente de genul acesta în interiorul lor. Eu cred că sunt suficiente elemente care clarifică situația la nivelul Universității și nu este nevoie de intervenția Ministerului Educației Naţionale”, a declarat Liviu Pop, ministrul Educației, potrivit Digi24

Anul trecut, un alt videoclip la o manea, filmat în Sala Mare a Conservatorului din București, alături de studenți ai instituției, a stârnit reacții negative. Cel mai aspru critic a fost dirijorul Răzvan Apetrei. De cealaltă parte, rectorul Conservatorului a susținut că a acceptat proiectul, dar nu a intrat în detalii.

„Nu este vorba despre discriminare, este vorba despre faptul că aici e o instituție de educație muzicală, unde se predau genurile muzicii culte. Este ca și cum într-o biserică nu se cântă muzică disco și nu pentru că am discrimina muzica disco, poate preotul chiar preferă muzica disco în viața particulară, dar nimeni nu se supără că în biserică nu se cântă disco. La fel și aici”, a declarat, atunci, dirijorul Răzvan Apetrei, referindu-se la videoclipul filmat la o melodie a manelistului Vali Vijelie în sala Conservatorului.

Și cântărețul a avut o reacție scurtă: „E un blues, deci nicedecum o manea. Să fiu sincer, am vrut să filmez la Athenee, la Ateneul Român, dar mi s-a părut că-mi doresc prea mult”.

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.