Mamă și fiică ucise înainte de Paști într-un bombardament din Odessa. „Lumea mea a fost distrusă de o rachetă rusească”

valeria kira odessa
Valeria și Kira; Yuriy și Kira. Foto: Arhiva familiei / BBC

Sâmbătă, cu o zi înainte de Paștele ortodox, Yuriy Glodan tocmai plecase din apartamentul său din Odessa pentru a merge la cumpărături, când a aflat că a avut loc o explozie, relatează BBC.

S-a întors și la intrarea în bloc a țipat la polițiști să îl lase să intre în clădirea în flăcări. Când a ajuns în apartamentul său a găsit trupurile soției și soacrei sale. Cele două fuseseră ucise de o rachetă care distrusese etajele superioare ale blocului. Nici fetița sa Kira în vârstă de 3 luni nu a supraviețuit. Trupul său a fost descoperit mai târziu.

Alte 5 persoane au fost ucise în atacul cu rachetă de sâmbătă, 23 aprilie.

Yuriy s-a întors duminică în apartament pentru a vedea ce ar mai putea salva din dărâmături: albume cu fotografii, note scrise de soția sa, colecția de pliculețe de zahăr a soției.

Yuriy și Valeria erau împreună de 9 ani. „Găsea bucurie în orice. Odessa era orașul ei preferat. Lucra în PR și putea comunica cu foarte mulți oameni, putea să îi înțeleagă. Era o mamă și o prietenă minunată, avea toate calitățile. Va fi imposibil pentru mine să mai găsesc pe cineva precum Valeria. Era perfectă. Lumea mea a fost distrusă de o rachetă rusească”, a povestit Yuriy pentru BBC.

Kira se născuse la sfârșitul lunii ianuarie, cu doar o lună înainte de invazia rușilor. La câteva săptămâni după ce Kira a venit pe lume, Valeria scrisese pe Instagram că de când a devenit mamă a atins „un nivel nou de fericire”.

Vă recomandăm și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.