O mamă din Vaslui, în vârstă de 45 de ani, va urma cursurile facultății la care a fost admisă și fiica sa, care tocmai ce a absolvit liceul.
Cele două femei, care sunt din Vaslui, au intrat cu medii de peste 9,00, pe locurile de buget, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Oradea.
Mama, Irina Corozel, a obținut media 9,48, în timp ce fiica sa, Bianca – 9,10.
“Când fiica mea mi-a spus că vrea să studieze medicina, m-am gandit că și visul meu de a urma această facultate poate deveni realitate. Am învățat împreună, ne-am susținut”, a declarat Irina Corozel, care este asistentă medicală de profesie, pentru știrileprotv.ro.
Mama, și totodată viitoare studentă, spune că experiența pe care a acumulat-o în muncă a ajutat-o la admitere.
Bianca a trăit timp de mai mulți ani în Canada, unde tatăl ei este atașat al Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României de la Ottawa, însă s-a întors în țară în 2014, pentru a-și continua studiile aici.
Acum, mama și fiica din Vaslui vor fi colege la facultate.
Recomandările editorilor GreatNews:
A fost înființată prima universitate din România pentru persoane de peste 55 de ani
Dacian Cioloș a zburat la clasa Economic și a refuzat invitația stewardesei de a merge la Business
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: