AcasăSocialMama din România care a născut cei mai mulți copii

Mama din România care a născut cei mai mulți copii

-

O femeie în vârstă de 42 de ani din Argeș a născut de 20 de ori și este mama cu cei mai mulții copii din România. Primul copil l-a adus pe lume când avea 19 ani, iar de atunci a născut în aproape fiecare an.

Potrivit Realitatea de Argeș, cel mai mare copil al Georgianei Văcaru are 23 de ani, iar cea mai mică, o fată, are câteva săptămâni pentru că a născut-o în primele zile ale anului 2020.

Familia Văcaru, din comuna Stoenești, satul Cotenești, este declarată cea mai numeroasă familie din România. Toți cei 20 de copii sunt sănătoși, iar fiul de 23 de ani și-a întemeiat deja propria familie.

Familia Văcaru trăiește într-o casă cu opt camere, în care părinții au amenajat dormitoare cu paturi suprapuse.

Primăvara și toamna, tatăl pleacă la muncă, în străinătate, dar alocațiile copiilor reprezintă principalul venit al familiei.

Femeia spune că familia ei ar putea deveni și mai numeroasă. „Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla”, a declarat Georgiana Văcaru, pentru Realitatea de Argeș.

În 2017, în satul Silivaș, din comuna Hopîrta, județul Alba, jurnaliștii de la Ziarul Unirea au descoperit o familie cu cu 15 copii. Susana Gal are 67 de ani și a născut primul copil la 15 ani.

„Nu vă mirați. Primul copil l-am avut la vârsta de 15 ani. M-am căsătorit legal la 14 ani. Soțul meu avea 22 de ani atunci. Ne-am iubit mult, din această cauză am și avut mulți copii”, a declarat doamna Susana Gal, pentru Ziarul Unirea.

Primul copil are acum 52 de ani și la rândul său are și el șase copii. După un scurt inventar, Susana Gal a numărat 31 de nepoți, mai mult decât o clasă de elevi.

„Nu a fost ușor, dar nici greu. Am muncit și eu, și soțul meu, Dan, cât am putut. Eu la Gostat, Dan la Combinatul Industria Sârmei din Câmpia Turzii. Cu banii câștigați am asigurat hainele și mâncarea.

Este adevărat că pe acea vreme statul și primăria aveau grijă de familiile cu mulți copii și te mai ajutau cu ce se putea. Nu pot să spun că a fost ușor, dar când te uitai la ei, la copii, uitai și-ți vedeai de treabă. Când au crescut, au început cei mari să aibă grijă de cei mici”, a povestit Susana Gal, pentru jurnaliștii de la Ziarul Unirea.

Vă recomandăm și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...