Mai rău ca la noi: Erdogan s-a pus șef peste fondul de investiții al Turciei, iar adjunctul îi este ginere

FOTO: R4BIA.com/Wikimedia Commons
FOTO: R4BIA.com/Wikimedia Commons

Liderul autoritar al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a numit șef al fondului de investiții național, care dispune de bunuri de peste 200 de miliarde de dolari, numindu-l pe Berat Albayrak, ginerele său, în funcția de adjunct.

Fondul de investiții al Turciei a fost fondat în 2016 și deține acțiuni în majoritatea companiilor importante din țară, cum ar fi Turkish Airlines, Turk Telekom și mai multe bănci.

Cu toate că fondul a fost creat pentru a stimula economia, acesta a fost paralizat din cauza neînțelegerilor privind strategia de investiții, care a dus la demiterea directorului și la înlocuirea sa cu Erdogan.

Prin această măsură, președintele Turciei își consolidează și mai mult puterea. După ce a câștigat alegerile în iunie, el a abolit funcția de prim-ministru și a acordat președintelui numeroase puteri suplimentare.

Chiar și așa, economia Turciei este în derivă, iar rata inflației a ajuns la 18 la sută. Lira turcească și-a pierdut aproape 40 la sută din valoare din acest an, iar cursul de schimb liră-dolar a înregistrat fluctuații nemaiîntâlnite în ultimii ani.

Erdogan a numit personal sute de funcționari în sistemul bancar, printre care și pe guvernatorul Băncii Naționale a Turciei, în timp ce ginerele său a fost propulsat în funcția de ministru al Finanțelor și membru al consiliului național de apărare.

Prin preluarea fondului național de investiții (n.r. – și PSD încearcă instituirea unui astfel de fond în România), Erdogan l-a tras pe linie moartă pe Yigit Bulut, unul dintre consilierii săi apropiați, care a susținut, într-un interviu, că dușmanii președintelui Turciei încearcă să îl omoare prin telekinezie.